Galaţi: Premierul Ciolacu ajunge la Slobozia Conachi, în jurul orei 14,00

Prim-ministrul Marcel Ciolacu va ajunge la Slobozia Conachi, în judeţul Galaţi, în zonele inundate, în jurul orei 14,00, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

În zona afectată de inundaţii se află sâmbătă ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Cinci persoane au fost găsite decedate în judeţul Galaţi, a anunţat sâmbătă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi ISU Galaţi.

Cea de a cincea persoană găsită decedată în judeţul Galaţi este un bărbat din localitatea Drăguşeni, care era mort de două zile (bărbat cu lividităţi cadaverice, de două zile), după cum a informat ISU Galaţi.

Din cauza inundaţiilor au murit patru oameni.

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie a fost direcţionat spre judeţul Galaţi, acesta urmând să efectueze atât misiuni de survol, cât şi misiuni de căutare-salvare.

În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, averse torenţiale şi importante cantitativ, sâmbătă, între orele 7,00 şi 10,00, s-au înregistrat efecte în şapte localităţi din şase judeţe – Argeş, Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ şi Vaslui -, unde s-a intervenit pentru salvarea a 95 de persoane (87 în judeţul Galaţi, 8 în judeţul Vaslui) şi pentru evacuarea apei din mai multe gospodării.

IGSU menţionează că au fost luate măsuri privind activarea grupei operative la nivelul a nouă judeţe – Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

IGSU: Un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcţionat spre judeţul Galaţi

 

Galaţi: Patru persoane decedate în urma inundaţiilor

 

Galaţi: Sute de persoane evacuate, locuinţe inundate şi drumuri blocate din cauza viiturilor

 

Premierul Ciolacu se va deplasa în judeţul Galaţi pentru a evalua situaţia cauzată de inundaţii

 

Vaslui: Curţi, grădini şi drumuri inundate din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele ore

 

Neamţ: Mai mulţi oameni au rămas blocaţi cu maşinile pe un drum acoperit de aluviuni din Valea Ursului

Sursa: www.agerpres.ro

Marian Barbu arbitrează derbiul CFR Cluj – FCSB, de duminică, din Superliga

DSU: Cinci persoane decedate în urma inundaţiilor din judeţul Galaţi