Un tânăr de 19 ani din localitatea Cuca, judeţul Galaţi, a fost amendat cu 5.265 de lei de poliţişti după ce a fost filmat când conducea un autoturism care tracta o sanie pe care se aflau alţi patru tineri. Scenele au fost filmate de un pasager al maşinii, care era ieşit pe jumătate pe geamul din dreapta faţă.
–>
Potrivit IPJ Galaţi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi s-au sesizat din oficiu după apariţia în spaţiul public online a unor imagini în care un autoturism tractează o sanie în care se aflau mai multe persoane.
”În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, la data de 23 ianuarie 2026, în jurul orei 23:00, un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Cuca, judeţul Galaţi, a condus un autoturism pe un drum public din aceeaşi localitate, remorcând o sanie pe care se aflau patru persoane de sex masculin. De asemenea, acesta a transportat un pasager care se afla ieşit cu jumătate de corp pe geamul lateral dreapta-faţă, în scopul filmării deplasării. Prin aceste acţiuni, conducătorul auto a pus în pericol siguranţa persoanelor implicate, situaţia provocând totodată indignarea cetăţenilor în mediul online”, a transmis Poliţia.
Pentru abaterile constatate, tânărul a fost amendat cu 5.265 de lei.