Spitalul Judeţean de Urgenţe Galaţi a fost dotat cu un aparat performant de radiologie cu braţ C, care poate fi folosit pentru obţinerea cu precizie a probelor de ţesut şi pentru administrarea ţintită a radiaţiilor direct la nivelul tumorii, protejând ţesuturile sănătoase, informează, luni, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
„Continuăm să investim în spitale, în tehnologie şi echipamente moderne care ne ajută să luptăm eficient împotriva cancerului şi să salvăm vieţi. După ce, recent, am dotat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Ap. Andrei’ cu un aparat RMN 3 Tesla de ultimă generaţie, completăm aparatura imagistică medicală cu un nou echipament performant: un aparat de radiologie cu braţ C, mobil. Acesta va contribui semnificativ la creşterea şanselor de reuşită ale tratamentelor oncologice, fiind esenţial pentru obţinerea cu precizie a probelor de ţesut şi pentru administrarea ţintită a radiaţiilor, direct la nivelul tumorii, protejând în acelaşi timp ţesuturile sănătoase”, a declarat Costel Fotea.
Potrivit sursei citate, pe lângă acurateţea extrem de ridicată, noul echipament permite protejarea pacienţilor printr-un control mai bun al dozelor de radiaţii.
„Fie că vorbim despre tumori osoase, abdominale sau cerebrale, medicii au nevoie de imagini clare, în timp real, pentru a putea interveni cu precizie. Noul echipament este special conceput pentru astfel de intervenţii complexe”, a precizat Costel Fotea.
Investiţia Consiliului Judeţean Galaţi face parte dintr-un proiect mai amplu de combatere a cancerului, în valoare de 25 milioane de lei, care include şi achiziţia a două acceleratoare liniare de particule – un PET-CT şi un scintigraf -, a unui robot pentru pregătirea medicamentelor pentru bolnavii oncologici, precum şi a altor echipamente de ultimă generaţie pentru intervenţii chirurgicale, neurochirurgicale, urologice şi radiologice.