Un tânăr de 26 de ani a fost prins când circula cu 169 km/h într-o loalitate din judeţul Galaţi, pentru a doua oară îm ultimele şase luni. A fost amendat, i s-a reţinut ppermisul, dar a doua zi a fost din nou depistat la volan, fiind cercetat penal.
”La data de 11 ianuarie 2026, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, care conducea un autoturism pe DN 25, în localitatea Umbrăreşti, cu viteza de 169 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă era de 50 km/h, depăşind astfel viteza legală cu 119 km/h”, a transmis, marţi, IPJ Galaţi.
Potrivit poliţiştilor, şoferul a fost amendat cu 1.822,5 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 150 de zile, întrucât fapta a fost săvârşită pentru a doua oară în decursul ultimelor 6 luni.
”Totodată, acestuia i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulaţie, începând cu momentul constatării faptei”, au precizat poliţiştii.
Aceştia anunţă că, în ziua următoare, tânprul a fost din nou prins la volan.
”În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Galaţi.


