Galaţi: Un bărbat de 73 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu urmat de explozia unei butelii

#image_title

Un bărbat de 73 de ani şi-a pierdut viaţa, sâmbătă după-amiază, în urma unui incendiu urmat de explozia unei butelii în municipiul Galaţi.

Potrivit ISU Galaţi, pompierii au intervenit pe strada Cometei, în municipiul Galaţi, după izbucnirea unui incendiu urmat de explozia unei butelii. 

 
La faţa locului au ajuns trei autospeciale de stingere, o autoscară, o cisternă şi echipaje SMURD de tip C şi B, toate din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi.

 
Intervenţia a vizat localizarea şi lichidarea incendiului, care se manifesta violent pe o suprafaţă de aproximativ 400metri pătraţi şi a afectat o locuinţă cu anexe.
 
 
În urma exploziei şi incendierii, a fost găsit un bărbat în vârstă de 73 de ani, cu arsuri pe 90%din suprafaţa corporală, aflat în stop cardio-respirator, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare. 
 
Cauza probabilă a exploziei şi incendiului ar fi fost un scurtcircuit electric.

Mai mulţi spectatori la un concert au slicitat sprijinul medicilor, copaci şi fire de curent căzute, în urma unei furtuni care a avut loc la Timişoara

Atletism: Andrea Mikloş s-a calificat la Campionatele Mondiale, în proba de 400 metri