„În zilele de 29 şi 30 mai, comisarii CJPC Galaţi au verificat 9 supermarketuri din municipiile Galaţi şi Tecuci, iar în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 24 de amenzi contravenţionale în valoare de 276.000 de lei, 6 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme. Au fost verificate 2 supermarketuri Penny, 4 puncte de lucru Carrefour, 2 magazine Profi şi 1 Kaufland”, a transmis, marţi, CJPC Galaţi.
Au fost constatate următoarele abateri de la legislaţia în vigoare privind protecţia consumatorilor: existenţa practicilor comerciale înşelătoare prin expunerea la comercializare a unor promoţii de tipul 3+1 sau 500+250 ml care în realitate nu se confirmă; comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj depreciat; comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice; comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită chiar şi de 2 luni; nerespectarea temperaturii de depozitare a caserolelor cu carne tocată, a produselor lactate; expunerea la comercializare a produselor lactate amestecate cu produsele cu adaos de grăsimi vegetale; nerespectarea temperaturii de depozitare a preparatelor culinare pregătite în unitate la 60 de grade Celsius.
„La magazinul Profi din Tecuci, strada 1 Decembrie 1918, s-a constatat prezenţa gândacilor de bucătărie (vii şi morţi), infiltraţii pe tavanul spaţiului de depozitare, pânze mari de păianjen, pavimentul insuficient igienizat, lăzile de îngheţată cu acumulare de praf şi mizerie, ventilatorul din camera frig de depozitare legume-fructe prezenta depuneri de mucegai şi acumulări de praf. Din aceste motive, magazinul a avut suspendată temporar activitatea până la remedierea deficienţelor”, a precizat comisarul şef adjunct în cadrul CJPC Galaţi, Carmen Tudor.