Garda de Mediu a descoperit o adevărată bombă ecologică lângă București: Situație similară și într-un alt oraș din țară

Polițiștii din unitățile teritoriale, coordonați de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au acționat simultan la nivel național, sprijiniți de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, conform Mediafax.

În urma controalelor, au fost documentate 69 de infracțiuni privind protecția mediului și regimul deșeurilor. De asemenea, au fost indisponibilizate peste 981 de tone și 35.469 de litri de deșeuri periculoase și nepericuloase, inclusiv metalice, din plastic și sticlă.

Au fost aplicate un total de 118 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 1.052.815 lei. Dintre acestea, 11 sancțiuni au fost pentru încălcarea legislației privind protecția mediului, iar alte 39 pentru nerespectarea regimului deșeurilor.

Un exemplu relevant este cel din județul Teleorman, unde polițiștii au descoperit aproximativ 3.000 de litri de uleiuri auto uzate la un operator economic care nu a luat măsurile legale pentru eliminarea acestora. A fost întocmit un dosar penal pentru neluarea măsurilor legale.

În județul Ilfov, la o societate comercială din Chitila, au fost găsite 23 de tone și 4.800 de litri de deșeuri periculoase care nu au fost eliminate conform legii, rezultând un dosar penal pentru aceeași infracțiune.

De asemenea, în județul Timiș a fost descoperită o groapă clandestină conținând aproximativ 70 de tone de electrocasnice și resturi provenite din construcții, ducând la întocmirea unui dosar penal pentru colectarea ilegală a deșeurilor.

Acțiunea face parte din campania națională „DEȘEURI 2024”, având ca scop creșterea siguranței cetățenilor și protejarea mediului prin sancționarea celor care încalcă legislația în domeniu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O tânără de 21 de ani, fără permis, a făcut prăpăd pe un mare bulevard, apoi a fugit de la fața locului

Scandal în SUA! Omul lui Trump de la șefia Camerei Reprezentanţilor îi cere lui Zelenski s-o demită pe ambasadoarea Ucrainei