Garry Kasparov: Dacă nu votezi pentru că ai impresia că decizia nu e în mâinile tale, poţi să ajungi ca în Rusia sau China, unde votul tău este irelevant/ Aşa că bucură-te sau doar fii mândru că poţi de fapt să schimbi ceva când alegi un nume – VIDEO

Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov a lansat un apel pentru prezenţă la vot, afirmând că dacă nu votezi pentru că ai impresia că decizia nu este în mâinile tale, atunci poţi ajunge ca în Rusia sau China, unde votul cetăţenilor este irelevant. ”Aşa că bucură-te sau doar fii mândru că poţi de fapt să schimbi ceva când alegi un nume”, declară el într-un interviu pentru informat.ro.

 

”Dacă nu votezi pentru că ai impresia că decizia nu e în mâinile tale, poţi să ajungi ca în Rusia sau China, unde votul tău este irelevant. Aşa că bucură-te sau doar fii mândru că poţi de fapt  să schimbi ceva când alegi un nume. Orice nume alegi, este alegerea ta”, a declarat Kasparov, într-un interviu pentru .

El a explicat şi care este diferenţa fundamentală dintre Rusia şi Ucraina. 
”În 1994, Boris Elţîn, a cărui popularitate a fost la pământ, a devenit foarte impopular, când a pornit războiul din Cecenia şi anturajul său corupt a decis să-l ţină la putere cu orice preţ şi Rusia a plecat într-o direcţie greşită unde problemele puterii nu au mai fost decise de către popor. În acelaşi timp, Ucraina, care a fost foarte aproape de Rusia după orice standard a avut alegeri prezidenţiale şi preşedintele, primul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a pierdut alegerile în faţa candidatului pro-rus Leonid Kucima şi a plecat de la putere. Ucraina a experimentat ceva ce Rusia nu a experimentat niciodată după colapsul Uniunii Sovietice tranziţia paşnică a puterii”, a declarat Garry Kasparov.

Messi a marcat dar Inter Miami a pierdut cu Minnesota, scor 1-4. Este cea mai drastică înfrângere suferită de argentinian de când evoluează la formaţia din Florida – VIDEO

Israelul anunţă că a recuperat din Siria trupului unui soldat ucis în Liban în 1982, printr-o operaţiune „complexă şi clandestină”