Gary Lineker părăsește BBC la finalul sezonului

Lineker, 64 ani, a prezentat Match Of The Day din 1999, când i-a succedat lui Des Lynam, şi a anunţat că se va retrage de la BBC anul trecut, potrivit Agerpres.

Plecarea fostului internaţional englez de 64 de ani intervine după ce acesta ”şi-a cerut scuze fără rezerve” pentru că a distribuit şi apoi a şters o postare de pe contul său de Instagram a grupului Palestine Lobby, ilustrată cu o imagine a unui şobolan, ceea ce a determinat apeluri pentru concedierea sa de către Campania Împotriva Antisemitismului (CAA).

”Gary a recunoscut greşeala pe care a făcut-o. Prin urmare, am convenit că se va retrage din prezentarea emisiunilor după acest sezon”, a declarat directorul general al BBC, Tim Davie, într-un comunicat.

Fostul atacant al echipelor Barcelona, Tottenham şi Everton este încă aşteptat să prezinte ultimul său ”Meci al Zilei” duminica viitoare, potrivit The Sun, şi nu va juca niciun rol în următoarea Cupă Mondială, care va avea loc în Statele Unite, Mexic şi Canada.

El a condus transmisiunea BBC a finalei Cupei Angliei de sâmbătă, în care Crystal Palace a învins Manchester City cu 1-0.

În ultimii ani, dorinţa lui Linker de a-şi expune opiniile politice pe reţelele de socializare a cauzat bătăi de cap BBC, care are reguli stricte privind imparţialitatea.

Lineker a fost suspendat temporar de la BBC în martie 2023, după o dispută de imparţialitate din cauza comentariilor pe care le-a făcut criticând noua politică de imigraţie a guvernului de atunci.

De asemenea, el s-a numărat printre cele 500 de personalităţi care au semnat o scrisoare deschisă în februarie, îndemnând BBC să redifuzeze un documentar, ”Gaza: Cum să supravieţuieşti unei zone de război”, pe BBC iPlayer.

În noiembrie trecut, Lineker a anunţat că se va retrage din prezentarea Meciului Zilei la sfârşitul sezonului, dar va continua să prezinte transmisiuni despre Cupa Mondială şi Cupa Angliei.

Starul născut în Leicester va fi înlocuit de Gabby Logan, Kelly Cates şi Mark Chapman, care vor împărţi rolul de prezentator al emisiunii Match Of The Day din următorul sezon din Premier League.

Fostul atacant al Angliei este co-fondatorul Goalhanger Podcasts, creatorii popularei serii The Rest Is History şi a spin-off-urilor sale despre politică, fotbal, divertisment şi bani.

Sursa: www.stiripesurse.ro

UEFA va anula biletele achiziţionate prin vânzări neautorizate la finalele sale

Traian Băsescu, despre negocierile pentru formarea unui nou guvern: Este greu să refuzi unui preşedinte care tocmai a fost ales cu peşte şase milioane de voturi solicitarea de a participarea la guvernare