Gauff a învins-o pe Zheng în trei ore şi a câştigat Turneul Campioanelor

Coco Gauff a reuşit o revenire incredibilă şi a câştigat, sâmbătă, pentru prima dată în carieră Turneul Campioanelor.

Gauff, cap de serie numărul 3, a învins-o pe chinezoaica Zheng Qinwen, favorită numărul 7, cu 3-6, 6-4, 7-6(2), într-o finală epuizantă de 3 ore şi 4 minute, pentru a câştiga al nouălea său titlu din carieră la simplu. 

La a treia sa participare consecutivă la Turneul Campioanelor, Gauff a fost nevoită să depăşească mai multe dificultăţi pentru a se impune în faţa lui Zheng în finală. 

A fost cea mai lungă finală a WTA Finals de când statisticile de timp au început să fie înregistrate în 2008.

Potrivit WTA, Gauff va fi recompensată cu 4.805.000 de dolari pentru parcursul de la Riad – cea mai mare sumă plătită la un turneu WTA. 

De asemenea, americanca este pentru al doilea an consecutiv pe locul 3 mondial la finalul sezonului.

Cu Gauff, în vârstă de 20 de ani, şi Zheng, în vârstă de 22 de ani, care s-au înfruntat în meciul pentru titlu, Riadul s-a mândrit cu cea mai mică medie de vârstă la finala de simplu de când Maria Şarapova a învins-o pe Serena Williams în finala din 2004. Gauff este acum cea mai tânără deţinătoare a titlului WTA Finals de când Şarapova, atunci în vârstă de 17 ani, a luat titlul în urmă cu 20 de ani.

 

Premier League: Manchester City a uitat gustul victoriei, 1-2 cu Brighton

Incendiu la o fermă de pui; hală de depozitare de 2.000 de metri pătraţi, cuprinsă de flăcări