Preşedintele AUR, George Simion anunţă că iniţiatorii moţiunilor de cenzură programate a fi dezbătute duminică nu vor intra în sala de şedinţe a Legislativului. „Lăsaţi votul pentru luni”, este apelul lui Simion către partidele din coaliţia aflată la guvernare.
George Simion afirmă că „un vot într-o zi de duminică nu înseamnă respect” şi anunţă că parlamentarii partidelor suveraniste nu vor intra în sala de şedinţe pentru dezbaterea şi votul privind moţiunile. El cere constatarea lipsei de cvorum şi suspendarea şedinţelor până luni.
Simion admite că organizarea duminică a şedinţei nu reprezintă o încălcare a regulamentului de funcţionare a Parlamentului, însă vrea ca moţiunile să fie dezbătute
„Buni, răi, şchiopi chiori, cum om fi noi, cum ne fac ei în toate felurile, reprezentăm trei partide de opoziţie. Am înaintat patru moţiuni de cenzură şi ne aşteptăm ca vocea opoziţiei să fie auzită”, a afirmat Simion.
El susţine că partidele suveraniste nu boicotează propriile moţiuni de cenzură.
„Nu le boicotăm, suntem aici şi cerem vot luni, aşa, cum este normal. Noi suntem prezenţi în integralitate şi astăzi, şi mâine, nu plecăm nicăieri, nu ne ducem în bar”, a spus Simion.
„Dacă vor avea cei din arcul guvernamental 233 de parlamentari prezenţi, vom vedea. (…) Noi vrem votul luni. Ne exercităm tot dreptul nostru ca opoziţie, ca voce a unei părţi a poporului român să ducem acest vot luni, de ce? Pentru că este o zi de lucru, pentru că sunt mai multe sindicate… Noi intrăm în sală doar în momentul în care se constată, pentru prima moţiune de cenzură, că există cvorum”, declara George Simion în momentele în care începea şedinţa Parlamentului.