Preşedintele AUR, George Simion, a pledat miercuri, la Academia de vară “Mihai Viteazul”, pentru “reunirea” Republicii Moldova cu România, pe care a descris-o drept “o soluţie normală, din punct de vedere istoric, identitar şi geopolitic”, scrie Agerpres.
“Poziţia noastră, a AUR, (…) este că Republica Moldova este un stat artificial care nu poate asigura securitate şi bunăstare propriilor cetăţeni, iar soluţia normală, din punct de vedere istoric, identitar şi geopolitic, este ca acest stat artificial să îşi protejeze cetăţenii şi să aleagă soluţia corectă, coerentă, de reunire cu patria mamă”, a spus George Simion la Academia de vară “Mihai Viteazul” organizată la Palatul Parlamentului de Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni.
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a anunţat un proiect de lege privind înfiinţarea Fondului Moldova, destinat “investiţiilor transparente şi oficiale făcute de entităţi româneşti în Republica Moldova”. George Simion şi-a exprimat sprijinul pentru această iniţiativă.
“Nu există nicăieri o sumă a tuturor eforturilor financiare pe care le-a făcut România în legătură cu Republica Moldova.(…) Fondul ar fi o abordare transparentă”, a spus Peiu.
Directorul Centrului Român pentru Studii şi Strategii din cadrul Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, moderator al reuniunii, a propus includerea în programa şcolară a mai multor ore de istorie, cu un capitol dedicat minorităţilor de români din afara graniţelor ţării, precum şi studierea scriitorilor români clasici, în scopul păstrării identităţii şi culturii române.
“Toţi românii care au venit din jurul frontierelor şi Balcani au cerut implicarea mult mai puternică a statului român pentru a-i ajuta să îşi păstreze identitatea, adică pentru a le crea şcoli sau pentru a le apăra şcolile, (…) pentru a face demersuri diplomatice mai ferme faţă de statele în care aceşti români trăiesc, pentru că ei sunt supuşi unei presiuni asimilaţioniste extrem de puternice acolo. (…) Aşa fac alte state, deci noi nu inventăm roata. Ne uităm la Ungaria, la Polonia, ne uităm la state care îşi manifestă cu putere identitatea atât în concertul european, în Uniunea Europeană, dar şi în ceea ce priveşte apărarea minorităţilor pe care aceste state le au. Deci ei o fac tocmai apărând limba respectivă, apărând identitatea şi apărând cultura”, a afirmat Eugen Popescu, preşedinte executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni.
Potrivit lui Eugen Popescu, unificarea ar trebui să aibă loc după modelul Germaniei
“Reunirea cu Republica Moldova nu este o chestiune care ţine de un partid sau un altul, ţine de o politică de stat. Aţi văzut exemplul Germaniei, unde unirea a fost o politică de stat a Germaniei Federale. Acelaşi lucru trebuie făcut şi în România. Vedeţi bine că, de exemplu, tot ceea ce înseamnă subvenţii pentru aceşti români din comunităţile istorice trebuie cumva să fie egale cu subvenţiile pe care statul român le dă minorităţilor naţionale pe care le are aici pe teritoriul său. (…) Noi dăm dreptul minorităţilor care sunt pe teritoriul statului nostru şi bani şi reprezentare parlamentară şi apărarea culturii lor, şi şcoli, dar, în schimb, pentru minorităţile româneşti corespunzătoare statelor respective nu există niciun drept, unele din ele nefiind nici măcar recunoscute ca minoritate naţională”, a adăugat preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni.
Eugen Popescu a menţionat că la Academia de vară “Mihai Viteazul”, care se desfăşoară miercuri şi joi la Palatul Parlamentului, participă, fizic sau online, reprezentanţi ai românilor din Republica Moldova, Serbia, Valea Timocului şi Voivodina, Bulgaria, Albania, Ucraina.