George Simion comentează negocierile pentru Guvern: S-au adunat faliții acestor alegeri

„Avem o lovitură de stat care arată cât de tare se tem de vocile libere. E împotriva poporului și televiziunilor care nu se supun lor. Eu nu știam că anticorupții au valoare europeană, dar aflăm. Împotriva extemiștilor. Peste tot se anunța că vin rușii în 24 de ore. Noi suntem afiliați la Partidul European pe care îl conduce Georgia Meloni. Extremistul e o invenție de-a lor. S-au adunat faliții acestor alegeri”, a spus Simion, la Realitatea TV.

„Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea Constituţională, privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României din anul 2024, ca inadmisibilă. Definitivă”, se arată în decizia ICCJ.

În sesizarea depusă la Înalta Curte, preşedintele AUR, George Simion, arăta că decizia luată de judecătorii constituţionali în data de 6 decembrie este „un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituţie, care prevede că „suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin reprezentanţii săi aleşi”, repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivaţie foarte serioasă pentru ca poporul să îşi piardă încrederea în democraţie, alegeri şi statul de drept”.

„Nu există niciun motiv să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acţiune statală în viitoarele alegeri”

„Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral. Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt – minus, foarte probabil, candidaţii care vor fi invalidaţi pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete.

Se observă din motivarea deciziei CCR de vineri că singurele ‘probe’ pe care s-a bazat decizia de anulare a întregului proces electoral sunt notele informative de la SRI, SIE şi Ministerul de Interne, aşa-zis desecretizate de CSAT.

Nu există niciun motiv în acest moment, raţional sau emoţional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acţiune statală în viitoarele alegeri. (…) A veghea asupra procesului electoral nu înseamnă a-l anula, ci a nu permite ca evenimente sau fapte administrative ori electorale să îl împiedice sau să îl deturneze de la parcursul normal. Această atribuţie de a veghea se exercită în timpul, iar nu după alegeri”, se mai arat în contestaţia depusă la ICCJ.

 

 

Cupa Mondială din 2034: Planurile nebuneşti ale Arabiei Saudite – stadion ca un vulcan, arenă de cristal şi un stadion de 350 de metri înălţime

Ultimele vești din SUA au generat o undă la nivel mondial: Efectul s-a propagat imediat și în Europa