Eticheta care marchează materialul drept publicitate electorală a apărut abia după minutul 15 al filmării, deși legea impune ca aceste informații să fie vizibile de la începutul oricărui material de promovare politică. În mod deloc surprinzător, după ce greșeala a fost observată și semnalată, Simion a reacționat pe același ton dramatic cu care și-a obișnuit electoratul:
„Biroul Electoral Central vrea să îmi șteargă LIVEul de mai devreme de la Câmpia Turzii deși are etichetările necesare, conform legii! JOS CENZURA!”
Potrivit unor surse din cadrul Biroului Electoral Central (BEC), instituția a fost într-adevăr sesizată cu privire la etichetarea incorectă a materialului, dar este puțin probabil ca înregistrarea video să fie eliminată de pe rețeaua socială întrucât cauza a fost amânată pentru mâine până când AUR are termen să remedieze problemele tehnice. Cu alte cuvinte, nimeni nu „cenzurează” nimic.
Poate fi vorba despre o simplă omisiune – după zeci, poate sute de postări similare, în care George Simion a respectat litera legii? Sau mai degrabă despre o strategie cinic de bine calculată, prin care liderul AUR încearcă să stârnească emoție și solidaritate în rândul simpatizanților săi, în ultima săptămână de campanie?