Georgia Meloni face din Italia un exemplu la nivel european: Un gigant italian care a scris istorie cumpără Carrefour. Se revine la origini

#image_title

NewPrinces a anunţat că este deschis la noi achiziţii, dacă apar oportunităţi, după preluarea afacerii neprofitabile a Carrefour din Italia

”Piaţa de fuziuni şi achiziţii nu este ceva ce poţi controla… Dacă găsim o oportunitate interesantă, o vom urmări,” a declarat directorul financiar Fabio Fazzari într-o conferinţă telefonică.

Achiziţia Carrefour Italia nu va afecta planurile NewPrinces de listare publică a diviziei sale de producţie la bursa din Londra, întrucât activele noi vor fi integrate într-o divizie separată, a precizat Fazzari.

NewPrinces a anunţat joi seara că a ajuns la un acord pentru cumpărarea diviziei italiene a Carrefour – cel mai mare retailer alimentar din Europa – pentru o valoare nominală de 1 euro. Tranzacţia include şi active imobiliare în valoare de 420 de milioane de euro, stabilind o valoare totală de întreprindere de 1 miliard de euro.

Luna aceasta, NewPrinces a semnat şi un acord pentru preluarea diviziilor italiene de produse pentru copii şi alimente speciale ale Kraft Heinz, care includ mărcile Plasmon, Nipiol şi Aproten. În iunie, compania a achiziţionat şi operaţiunile din Italia ale grupului britanic Diageo.

Cumpărătorul NewPrinces Group (fostul Newlat Group), un producător și distribuitor italian de produse alimentare, face astfel primii pași în sectorul de retail. După achiziție, compania va deveni al doilea cel mai mare grup alimentar din Italia, cu o cifră de afaceri de 6,9 miliarde de euro.

NewPrinces a anunțat că intenționează să relanseze lanțul de supermarketuri GS, o rețea emblematică de magazine alimentare care a funcționat în Italia din anii 1960 și care a fost absorbită de Carrefour în 2010. Brandul GS, cu rădăcini locale și un istoric de câteva decenii, ar putea beneficia acum de o renaștere în contextul în care guvernul italian promovează tot mai puternic întreprinderile naționale.

Compania NewPrinces este controlată în proporție de 75% de Angelo Mastrolia. 10% din acțiuni sunt deținute de Mitsubishi, în urma achiziției grupului britanic Princes. CEO-ul companiei este Giuseppe Mastrolia, fiul lui Angelo, iar responsabilă de relațiile cu investitorii este fiica acestuia, Benedetta Mastrolia.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Specialiștii au testat și e neașteptat – Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci o lună pâine

În 2023, 55.000 de oameni au murit în cutremurele din Turcia, atunci când Google nu a emis alerte. Acum, gigantul recunoaște eșecul