Gérard Depardieu revine pe marele ecran, în aşteptarea procesului pentru agresiuni sexuale. Actorul joacă într-un film de Fanny Ardant

Starul francez de film Gérard Depardieu, implicat în mai multe cazuri de violenţe sexuale, filmează în Portugalia sub conducerea prietenei sale actriţa Fanny Ardant, a anunţat vineri compania de producţie, provocând indignarea unei actriţe care a depus plângere împotriva sa.

Gérard Depardieu va afla pe 13 mai decizia tribunalului penal din Paris, care l-a judecat în martie pentru agresiuni sexuale pe care el le neagă ca fiind comise pe platoul de filmare al filmului „Les Volets verts” (2022). Împotriva sa a fost solicitată o pedeapsă de optsprezece luni de închisoare cu suspendare.

Filmările, care îl implică pe fostul simbol al cinematografiei franceze, în vârstă de 76 de ani, au început în aprilie pe insula Sao Miguel, cea mai mare din arhipelagul Azore, şi urmează să se încheie săptămâna viitoare, a declarat pentru AFP producătoarea Ana Pinhao Moura.

„Este o producţie 100% portugheză”, a explicat ea. „Este o poveste de dragoste despre două femei pe o insulă misterioasă”.

Fanny Ardant, care a scris şi regizat filmul, a depus mărturie în favoarea lui Gérard Depardieu în timpul procesului acestuia.

„Şi eu sunt femeie, am trecut prin astfel de lucruri, am fost pălmuită şi insultată. Ştiu că este în regulă să îi spun nu lui Gérard”, a declarat actriţa, apărându-şi „prietenul de-o viaţă”.

În filmul pe care îl regizează, Gérard Depardieu joacă rolul „magicianului insulei, un personaj misterios”.

Actorul este de asemenea inculpat din decembrie 2020 în urma unei plângeri pentru viol depuse de actriţa Charlotte Arnould, cu aproape cincizeci de ani mai tânără decât el. Actorul respinge de asemenea aceste acuzaţii.

Pe Instagram, actriţa a făcut apel la Fanny Ardant, lăudând „indecenţa alegerii (ei)” de a-i încredinţa un rol lui Gérard Depardieu.

„Tocmai s-a încheiat un proces, ce înseamnă asta pentru tine şi cât de mult te simţi deasupra tuturor? Pericolul pe platourile de filmări este real”, a scris Charlotte Arnould, deplângând „un nivel de negare”.

„Ideea nu este de a condamna un om pe viaţă, ci, pentru ca acesta să fie reabilitat în propria sa comunitate, va trebui să facă ceea ce este necesar… Să recunoască infracţiunile pe care le-a comis de-a lungul vieţii sale. Cred, Fanny, că momentul nu a fost tocmai potrivit”, a adăugat ea.

 

UPDATE – ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Peste 127.000 de persoane au votat la secţiile din afara ţării, până sâmbătă, la ora 10.00 / În noiembrie 2024, până la aceeaşi oră, votaseră 46.459 persoane

NBA: Mitch Johnson, interimar în absenţa lui Gregg Popovich, numit antrenor principal la San Antonio Spurs pentru sezonul viitor