Partidul Creştin-Democrat (CDU) al cancelarului german Friedrich Merz ar urma să câştige alegerile din landul vest-german Renania-Palatinat, desfăşurate duminică, devansându-şi partenerii de coaliţie din Partidul Social-Democrat (SPD), care au suferit o înfrângere „dureroasă” după ce au condus landul timp de 35 de ani, relatează Reuters.
Primele estimări difuzate de postul de televiziune ARD după închiderea urnelor au arătat că CDU-ul lui Merz a obţinut 30,5% din voturi, devansând SPD-ul, care a obţinut 26,9%, indicând o probabilă victorie pentru Merz după ce partidul său a pierdut la limită alegerile din statul vecin Baden-Württemberg la 8 martie.
Secretarul general al CDU, Carsten Linnemann, a calificat rezultatul drept „unul excelent”, care a demonstrat un sprijin general puternic pentru cei doi parteneri din coaliţia lui Merz.
„Dacă rezultatul rămâne aşa, CDU/CSU şi SPD vor obţine peste 50 % din voturi, ceea ce reprezintă, de asemenea, un rezultat solid pentru partidele de centru”, a declarat Linnemann, referindu-se la partidul-soră al CDU din Bavaria.
Pentru Merz, care se luptă să consolideze sprijinul occidental pentru Ucraina şi se confruntă cu ameninţarea iminentă a unui şoc energetic cauzat de războiul cu Iranul, victoria în Renania-Palatinat ar fi o uşurare după înfrângerea la limită suferită de partidul său în urmă cu două săptămâni.
Dar rezultatul ar fi o lovitură grea pentru partenerii săi de coaliţie din Berlin din cadrul SPD, care încă se mai recuperează după rezultatul dezastruos din Baden-Württemberg, unde au obţinut doar 5,5% din voturi, trecând cu greu pragul de intrare în parlament.
SPD conduce Renania-Palatinat de 35 de ani, iar pierderea controlului asupra acestui land va accentua probabil atmosfera de criză care planează asupra partidului încă de la prăbuşirea coaliţiei de guvernare a fostului cancelar SPD Olaf Scholz la Berlin, în 2024.
Secretarul general al SPD, Tim Kluessendorf, a declarat pentru ARD că rezultatul prognozat este un „eşec amar”.
Partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD), care s-a impus acum în mod clar ca al doilea partid ca putere la nivel naţional, urma să obţină 20 % din voturi, în concordanţă cu rezultatul înregistrat în Baden-Württemberg. Renania-Palatinat, una dintre principalele regiuni viticole ale Germaniei şi sediul gigantului chimic BASF, precum şi al unei mulţimi de companii mici din sectorul Mittelstand, a fost afectată de stagnarea economică a Germaniei din ultimii ani şi ar fi vulnerabilă la perturbările energetice rezultate din războiul din Iran.
În funcţie de rezultatul final, CDU şi SPD ar putea forma o coaliţie la nivel de land, pe modelul coaliţiei de la Berlin, candidatul CDU, Gordon Schnieder, fiind pe cale să-l înlocuiască pe actualul premier SPD, Alexander Schweitzer.



