Germania încearcă să securizeze un petrolier aflat în dificultate în Marea Baltică. Berlinul acuză Moscova

Germania încerca să securizeze un petrolier aflat în dificultate şi să evite o deversare de petrol în Marea Baltică. Nava este acuzată că face parte din „flota fantomă rusă”, adesea dărăpănată, prin care Moscova îşi exportă petrolul în ciuda sancţiunilor, informează AFP.

Petrolierul Eventin, cu 99 000 de tone de petrol la bord, se află într-o situaţie de „primejdie”, iar motoarele sale au cedat în urma unei pene de curent produse joi seară, potrivit centrului german de comandă pentru situaţii de urgenţă maritimă.

Nava cu o lungime de 274 m, care arborează pavilion panamez, a plutit o perioadă în derivă „cu viteză redusă, incapabilă să manevreze, în apele de coastă ale Mării Baltice, la nord de Rügen”, la est de coasta germană, a precizat comandamentul.

Trei remorchere trimise la faţa locului au reuşit să stabilească o legătură cu nava, pe care încearcă să o îndepărteze de coastă împingând-o spre nord-est, a precizat autoritatea navală germană într-un comunicat publicat vineri seara.

Comandamentul a precizat că a luat această „măsură de siguranţă” deoarece vântul, de 5 până la 6 pe scara Beaufort, s-a deplasat spre nord şi risca să împingă nava spre coastă, pe fondul unor valuri „de aproximativ 2,5 m înălţime”.

În derivă, Eventin se apropiase la mai puţin de 14 km de insula turistică Rügen.

Zona ţintă, la nord-est de Capul Arkona, este „mai sigură”, deoarece există „mai mult spaţiu maritim” care o separă de coastă.

Navele vor avea nevoie de aproximativ opt ore pentru a parcurge cei aproximativ 25 km până la zona ţintă, pe care o vor putea atinge până la mijlocul dimineţii, au declarat autorităţile.

Pentru a ajuta la operaţiunea de remorcare, un elicopter al poliţiei germane a transportat patru experţi pe Eventin, care au pus la dispoziţia celor 24 de membri ai echipajului radiouri şi lanterne, „deoarece nava rămâne fără electricitate”.

Cei patru experţi au petrecut aproximativ trei ore pe navă înainte de a fi aduşi înapoi la ţărm.

Într-o actualizare anterioară a operaţiunii, aceeaşi sursă a indicat că un avion al marinei germane nu a detectat „nicio scurgere de petrol” atunci când a efectuat mai multe treceri deasupra navei.

Într-o declaraţie, ministrul de externe Annalena Baerbock a acuzat Rusia că „pune în pericol” securitatea europeană „nu numai prin războiul său de agresiune împotriva Ucrainei (…), ci şi prin petrolierele sale dărăpănate”.

„Prin utilizarea infamă a unei flote de petroliere vechi, (Vladimir) Putin nu numai că eludează sancţiunile, dar se acomodează şi cu faptul că turismul la Marea Baltică se va opri” în cazul unei catastrofe ecologice, a deplâns ea.

Potrivit Greenpeace, Eventin, care se îndrepta spre Port Said, în Egipt, fusese deja reperat pentru că transporta petrol „deosebit de periculos” şi pentru „defecţiunile sale tehnice”.

Acesta se află pe lista celor 192 de „cele mai periculoase petroliere” ale ONG-ului.

„Navele flotei fantomă ruseşti ameninţă în fiecare zi coastele Mării Baltice”, a declarat Thilo Maack, biolog marin Greenpeace, citat de organizaţie.

De la începutul invaziei ruseşti în Ucraina, numărul de petroliere cu proprietate opacă sau fără asigurare adecvată a crescut vertiginos, permiţând Rusiei să construiască o flotă clandestină pentru a-şi exporta petrolul în ciuda sancţiunilor.

Vineri, Statele Unite şi Regatul Unit au anunţat noi sancţiuni împotriva sectorului energetic rusesc, vizând aproape 200 de petroliere şi transportatoare de GNL care operează din Rusia şi sunt descrise ca făcând parte din această „flotă clandestină”.

UE a impus deja sancţiuni pentru aproape 80 de nave.

În urma avarierii a două petroliere care s-au scufundat la mijlocul lunii decembrie între Rusia şi Crimeea, Moscova se confruntă, de asemenea, cu o poluare masivă cu petrol în Marea Neagră.

Autorităţile ruse au anunţat vineri că au detectat o nouă scurgere de păcură la unul dintre cele două petroliere vizate.

 

Centrul Infotrafic: Polei pe unele artere rutiere din judeţele Bihor, Caraş-Severin şi Sălaj / DRDP Timişoara anunţă că a împrăştiat peste noapte peste 950 de tone de antiderapant – VIDEO

Salvamont: În ultimele 24 de ore, au fost salvate 13 persoane, şase dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital / O persoană a murit