Gest caritabil făcut în Săptămâna Mare de omul de afaceri Dorel Goia: a înfiinţat un afterschool gratuit pentru elevii din cartierul Mănăştur din Cluj

La inaugurarea centrului afterschool, care a avut loc miercuri, au fost prezenţi, printre alţii, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, primarul Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, preşedintele Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş.

Motivele invocate

„În 1953, părinţii mei, Ioan şi Maria, au construit ceea ce avea să fie acasă pentru familia noastră. Destinul a avut alte planuri cu noi şi am pierdut casa atunci când autorităţile au impus demolarea ei pentru a face loc construcţiei de blocuri. Fundaţia ‘Ioan şi Maria’ este modul meu de a păstra vie amintirea casei părinteşti în timp ce ofer ceva util comunităţii din cartierul în care am crescut, cu intenţia sinceră de a construi ceva care să susţină copiii, generaţiile viitoare care, sper eu, vor continua să dezvolte frumos această ţară.

Fundaţia este un loc dedicat celor mici, un afterschool care oferă sprijin educaţional şi şansa unui viitor mai bun, construit pe valori sănătoase. Adică va organiza, cu învăţători şi profesori specializaţi, cursuri şi activităţi educative pentru copiii din Mănăştur. Astfel, atunci când elevii termină orele la şcolile din cartier, pot veni la fundaţie unde noi îi vom ajuta să îşi consolideze informaţiile obţinute la ore. Practic, va fi ceea ce astăzi numim afterschool, susţinut integral de Fundaţia „Ioan şi Maria”, a spus Dorel Goia.

Inaugurarea centrului afterschool şi a fundaţiei a fost însoţită de o slujbă de sfinţire, oficiată de mitropolitul Andrei Andreicuţ.

„Cu acest prilej de binecuvântare a unui centru social, în care atenţia va fi îndreptată către copilaşi. Şi noi ştim că în atenţia Domnului Hristos pe primul plan au fost copiii. (…) Preocuparea faţă de copii, de tineri, de cei ce au nevoie e foarte importantă”, a spus mitropolitul Andrei Andreicuţ.

Primarul Emil Boc l-a felicitat pe Dorel Goia pentru gestul său despre care a spus că o să contribuie la o şi mai bună educaţie în Cluj-Napoca.  

„Astăzi avem un moment de suflet, de viitor pentru Cluj. Nu deschidem azi doar o clădire. E vorba despre un dar, despre o promisiune şi despre o declaraţie de încredere în educaţie. Un dar din partea unui om cu inimă mare, care ştie ce înseamnă să pleci de jos. O declaraţie de generozitate şi de solidaritate cu comunitatea din care face parte”, a spus Emil Boc.

Printre altele, Dorel Goia i-a invitat şi pe alţi oameni de afaceri să-i urmeze exemplul şi să finanţeze proiecte educative, culturale, sociale şi sportive.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Pompierul din judeţul Prahova care a murit după ce a fost surprins de explozia unei butelii în timpul unei intervenţii pentru stingerea unui incendiu, decorat post-mortem – FOTO

VIDEO Drumarii lucrează pentru deszăpezirea DN 67C – Transalpina. Circulaţia rămâne închisă