Gestul făcut de un pasager care l-a pus direct pe Lista Neagră. A comis o infracțiune aviatică

#image_title

Potrivit mărturiilor pasagerului Tristan James Walker, care a filmat momentul, detectorul de fum s-a declanșat după ce pasagerul a aprins o țigară electronică în toaletă. La scurt timp, șase agenți de poliție au intervenit și l-au escortat pe fumător în afara aeronavei, fără ca acesta să opună rezistență.

content-image

Zborul a fost amânat timp de două ore. Pasagerul în cauză, în vârstă de 21 de ani, a fost ulterior acuzat pentru încălcarea unei reguli fundamentale de siguranță aviatică și se pare că a fost inclus pe lista neagră a companiei Ryanair.

A fi inclus pe lista neagră a unei companii aeriene înseamnă a pierde dreptul de a mai călători cu aceasta, ca urmare a unui comportament considerat periculos sau inacceptabil, ce încalcă regulile stricte de siguranță și conduită la bord.

content-image

Acest incident vine după alte situații similare în care fumatul la bord a provocat întârzieri importante, inclusiv un caz recent în Maine, SUA, unde pasagerii au rămas blocați pe aeroport peste 17 ore.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Scoţia, zguduită de o furtună neobişnuit de puternică în plin sezon turistic. Rafalele de vânt au atins chiar şi 200 km/h, făcând pagube şi perturbând transportul aerian şi feroviar. Aterizare cu emoţii pentru un avion – VIDEO

VIDEO Derapaj incredibil al unei politiciene la adresa magistraților: ‘Vidanjorul merită mai mulți bani ca voi’