Gheboasă a rămas fără cântări așa că a fost obligat să caute o altă sursă de venit. Cântărețul spune că în trecut avea mai multe concerte într-o zi, dar acum prea puțini îl mai caută din cauza problemelor legate de droguri. Astfel, a decis să-și deschidă o frizerie în care va lucra și el. Nu are de gând să renunțe însă la cariera muzicală. Va onora toate invitațiile, iar în curând speră să dea lovitura cu noile iese pe care le pregătește.
”Hai să vă spun eu cum stă treaba. Când eram pe val, am profitat de moment. Acum doi ani aveam și cinci concerte într-o săptămână. M-am gândit că o să fiu regele lumii, că o să fac bani din asta toată viața. Dar, anul trecut am avut o perioadă în care nu am avut concerte din cauza belelelor și răutăților care au venit asupra mea. Tocmai de aceea m-am gândit să fac ceva ce poate să îmi aducă bani și venituri constante.
Dar, orice ar zice lumea rea, eu mă bucur că am deschis frizeria și o să merg pe drumul acesta în continuare. Dar asta nu înseamnă că mă las de muzică, o să urmeze niște piese top”, a declarat Gheboasă, pe rețelele de socializare.
Gheboasă, pe numele său real Emil Gabriel Gavriș, a fost prins anul trecut cu 1,5 grame de canabis. În urmă cu aproape două săptămâni, Tribunalul București a decis să-i aplice doar o amendă în valoare de 4.800 de lei, motivând că „este un artist cunoscut la nivel național”, are „o reputație bună în societate” și „se implică în proiecte de voluntariat”,
DIICOT Dâmbovița era cu ochii pe el încă din 2022. Se pare că Gheboasă aducea la petreceri droguri (cocaină, ecstasy) pe care le dădea prietenilor. Cel care l-a recalmat a fost chiar tatăl său. În acest dosar au fost audiați mai mulți martori în ultimii ani, dar ancheta nu a dus nicăieri până anul trecut când a fost prins în trafic cu 1,5 grame de canabis asupra sa. Artistul fost trimis în judecată pe 28 mai 2024.