Gheorghiu: Reforma companiilor de stat este un semnal extrem de important pentru investitorii străini

Reforma companiilor de stat este un semnal extrem de important pentru investitorii străini, pentru că orice perturbare a pieței care vine din susținerea statului în anumite zone prezintă riscuri pentru investitori, a declarat miercuri viceprim-ministrul Oana Gheorghiu, în cea de-a treia zi a conferinței regionale ‘The Economist Romania Government Roundtable’.

‘Capitalul străin se uită nu doar la oportunități, se uită și la stabilitate și la riscuri. Și aici România mai are mulți pași de făcut. Reforma companiilor de stat este un semnal extrem de important pentru investitorii străini, pentru că orice perturbare a pieței care vine din susținerea statului în anumite zone prezintă riscuri și pentru investitorii străini și pentru investitorii privați români. Și sper, încă o dată, că zona politică, decidenții politici, văd această reformă a companiilor de stat nu doar ca pe o provocare, ci ca pe oportunitate de creștere a României și că vor susține proiectul până la capăt’, a spus Oana Gheorghiu.

Potrivit acesteia, țara noastră nu are o altă șansă decât aceea de a face reforma instituțională.

‘România trebuie să facă pași importanți și pentru a avea un leadership instituțional de valoare e nevoie de reformele pe care Guvernul și le-a asumat. România va crește odată cu intrarea în OCDE. Are această ancoră a PNRR care ne ajută să implementăm reformele, dar este dincolo de aceasta. Trebuie să punem baza unei reforme solide care să treacă și de 31 august, când se închide PNRR-ul. Trebuie să trecem de la strategie la proiecte și la rezultate reale în viața de zi cu zi’, a explicat viceprim-ministrul.

Oana Gheorghiu a vorbit, în context, de reforma companiilor de stat.

‘În România avem peste 1.500 de companii, foarte multe, care de-a lungul anilor au acumulat datorii sau pierderi de peste 14 miliarde de lei. România nu-și mai permite aceasta. Este momentul în care, indiferent de rezistența din sistem, reforma trebuie implementată. Ce înseamnă această reformă a companiilor de stat? Înseamnă în primul rând o schimbare de paradigmă, o schimbare a modului la care ne uităm la guvernanța corporativă. (…) Este pentru prima oară când la nivelul Guvernului există un proiect pilot în care 22 de companii, alese de ministerele de resort, trec printr-un proces de analiză și care vor ajunge la momentul unei decizii fie de restructurare, fie de închidere, fie de propunere de listare’, a menționat Gheorghiu.

Aceasta a adăugat că cele 22 de companii au fost împărțite ‘pe clase de riscuri, pe decizii și pe clase de încadrare în anumite decizii’.

‘Am reușit să întărim AMEPIP, agenția care se ocupă de monitorizarea întreprinderilor de stat, să o facem operațională. A fost și un jalon în PNRR, dar dincolo de asta, instituția deja funcționează. Zilele astea finalizăm raportul celor 22 de companii. Vom ajunge la momentul în care clasa politică și Guvernul vor trece un test de maturitate economică, pentru că altfel nu se poate. Este pentru prima oară când avem pe masa Guvernului o reformă reală constând în 22 de companii’, a subliniat Oana Gheorghiu.

Ea a mai spus că România are nevoie de investiții și de capital străin.

‘Pentru asta România are de îndeplinit trei lucruri esențiale: reforma companiilor de stat, intrarea în OCDE, precum și stabilitatea și disciplina financiar-bugetară’, a punctat viceprim-ministrul.

Oana Gheorghiu a arătat, totodată, că România a făcut foarte multe progrese în ultimii ani.

‘Trebuie să admitem însă că aceste progrese au venit pe baza a trei elemente esențiale: costul redus al muncii, fondurile europene și banii trimiși de diaspora acasă. Toate acestea au stat la baza creșterii economice a României din ultimii ani. Este un model care nu mai poate să funcționeze. Este un model care și-a atins limitele și mai ales în acest context geopolitic, cu atâtea crize, atât la graniță, cât și în Orientul Mijlociu, cât și criza energiei’, a afirmat viceprim-ministrul României.

Teme economice majore precum stabilitatea financiară, investițiile, transformarea tehnologică, competitivitatea și sustenabilitatea sistemelor publice se află pe agenda conferinței regionale la nivel înalt The Economist Romania Government Roundtable, organizată de grupul editorial The Economist la București, în perioada 30 martie – 1 aprilie.

Oficiali de rang înalt din România intră în dialog în aceste zile cu oficiali din regiune și de la nivel european, precum și cu lideri de business, în sesiuni moderate de Joan Hoey și Alasdair Ross, editori ai publicației The Economist.

Primăria Piatra-Neamț a deschis un centru social pentru persoane cu dizabilități; investiția este de șase milioane de lei

Atenționare de călătorie MAE: Grecia – cod roșu de precipitații abundente și rafale puternice de vânt