Gigantul petrolier saudit Aramco analizează vânzarea unor active pentru a elibera fonduri – surse

Gigantul petrolier saudit Aramco ia în calcul vânzarea unor active pentru a obţine lichidităţi, pe fondul scăderii preţurilor la petrol şi al planurilor de extindere internaţională, potrivit unor surse citate de Reuters.

Aramco, principalul producător de petrol al lumii şi sursa majoră de venituri a statului saudit, va reduce cu aproape o treime dividendele în acest an, ca urmare a scăderii profiturilor. Compania a cerut băncilor de investiţii să vină cu propuneri privind valorificarea unor active, însă nu a fost specificat ce active ar putea fi vândute.

Surse apropiate companiei au declarat că Aramco urmăreşte creşterea eficienţei şi reducerea costurilor, iar vânzarea de active este una dintre opţiunile luate în calcul.

Pe fondul preţurilor scăzute ale petrolului, guvernul saudit pune presiune pe companiile de stat să devină mai profitabile şi să contribuie la diversificarea economiei.

Fondul Monetar Internaţional estimează că Arabia Saudită are nevoie de un preţ de peste 90 de dolari pe baril pentru a echilibra bugetul, în timp ce cotaţiile recente s-au situat în jurul valorii de 60 de dolari.

În paralel, Aramco îşi extinde prezenţa globală, cu investiţii în rafinării din China, compania chiliană Esmax şi firma americană MidOcean din domeniul gazelor naturale lichefiate.

Săptămâna trecută, compania a semnat 34 de acorduri preliminare cu firme americane, în valoare potenţială de până la 90 de miliarde de dolari, în contextul vizitei preşedintelui Donald Trump în regat.

 

Al optulea continent al Pământului, Zealandia, iese la lumină

Coreea de Nord: Trei persoane au fost arestate după accidentul de la lansarea unei nave de război