Gindeanu lasă să se înțeleagă că nu vrea să renunțe la măsura impozitării progresive dacă acceptă să intre la guvernare: Un mix de măsuri poate fi soluția

„Tocmai de aceea aceste discuții sunt foarte bune în zilele următoare. Și eu sunt optimist că un mix de măsuri poate fi soluția bună pentru țara noastră. Mix de măsuri de stânga cu măsuri de dreapta, dacă pot să le cataloghez în acest fel”, a declarat Grindeanu, întrebat dacă va ține la negocieri de impozitarea progresivă cu care PNL, USR și chiar UDMR au spus că nu sunt de acord.

Întrebat dacă s-ar putea împotmoli discuțiile dacă n-ar susține această idee a impozitării progresive, liderul PSD a răspuns: Dacă lumea vine cu bună credință la aceste discuții, nu cum au fost discuțiile în decembrie, au fost când s-a venit, doar ca să iei justificări și motive de ce pleci”.

Despre prezența USR în viitorul Guvern, Grindeanu a precizat că în acest moment îl preocupă Partidul Social-Democrat.

„E partidul cu cea mai mare pondere în Parlamentul României. E partidul care s-a clasat pe locul întâi, la alegeră din 1 decembrie. Este partidul care are cei mai mulți primari, cei mai mulți președinți de Consilii Județene. Nu pot să răspundă în numele USR-ului și nici nu vreau să o fac.

Ceea ce e de datoria mea să fac în zilele următoare este să vedem care sunt măsurile propuse, dacă se ajunge la un agrement pe această zonă, să merg în fața partidului, să spun ce se propune, haideți să vedem dacă, urmare acestor propuneri, putem sau nu face parte din echipa, din această viitoare coaliție. Și dacă da, intrăm în faza a doua, în care vom discuta de persoane”, a explicat Grindeanu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tânăr român, de negăsit după ce a plecat din Thailanda spre Portugalia cu avionul. De două zile nu poate fi contactat şi nici nu a postat mesaje pe reţelele de socializare

Sociolog explică mesajul codat al președintelui Nicușor Dan, care nici nu a confirmat nici nu a infirmat o covorbire cu Donld Trump