Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, va fi întreruptă complet astăzi pentru aproximativ o jumătate de oră timp în care partea bulgară va aplica marcajul rutier pe segmentul bulgar al Podului de peste Dunăre, în apropierea oraşului Ruse.
„ITPF Giurgiu a fost informat, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, cu privire la faptul că în dimineaţa acestei zile, în intervalul orar 09:30-11:30, se va aplica marcajul rutier pe segmentul bulgar al Podului Dunării, în apropierea oraşului Ruse. În acest interval, pentru aproximativ 25 de minute, va fi întreruptă complet circulaţia pe pod’, se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ITPF Giurgiu.
În prezent, autoturismele care tranzitează PTF Giurgiu au de aşteptat 20 de minute la controlul de frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, iar camioanele au de aşteptat 70 de minute la ieşirea din România, şi 30 de minute la intrarea în ţară. AGERPRES( AS- autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea )