„Lăsaţi deoparte ideologia woke – apăraţi Europa”, era scris pe bannerele desfăşurate pe Ibrox Park, joia trecută, în timpul loviturilor de departajare împotriva lui Fenerbahce. Acest slogan a fost considerat de UEFA „rasist şi/sau discriminatoriu”.
Procedura de sancţionare UEFA vizează şi aruncarea de proiectile şi blocarea căilor de acces în timpul meciului.
„Să fim acuzaţi de asemenea probleme în 2025 este ceva ruşinos, iar dispreţul faţă de cei care au avut asemenea manifestări cred că este împărtăşit de toată lumea”, a scris Rangers într-un comunicat. „Încercăm să-i identificăm pe autori şi să-i tragem la răspundere”, a adăugat clubul.
Glasgow Rangers s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei de fotbal Europa League, după ce a dispus, joia trecută, de Fenerbahce Istanbul cu scorul de 3-2, la loviturile de departajare, pe Ibrox Park, în manşa a doua a optimilor de finală, în care echipa antrenată de Jose Mourinho s-a impus cu 2-0 după 120 de minute.
Rangers, care a câştigat cu 3-1 la Istanbul, merge mai departe cu emoţii, cu atât mai mult cu cât internaţionalul român Ianis Hagi a ratat la loviturile de departajare.
Polonezul Sebastian Szymanski, cu o dublă (45, 73), a adus-o pe Fener în cărţile pentru sferturile de finală, dar la penalty-uri au ratat Dusan Tadic, Fred (ambele şuturi fiind apărate de Jack Butland) şi Mert Hakan Yandaş. Pentru vicecampioana Scoţiei au transformat James Tavernier, Vaclav Cerny şi Tom Lawrence, iar Edin Dzeko şi Alexander Djiku au punctat pentru oaspeţi.
Hagi a fost introdus pe teren în min. 85 şi a primit un cartonaş galben în min., 90+3.
În sferturi, Rangers o va înfrunta pe Athletic Bilbao, care a dispus cu 3-1 de AS Roma, după 1-2 pe Stadio Olimpico.