Golf: Tiger Woods a fost din nou operat la spate

Știri de azi | Golf: Tiger Woods a fost din nou operat la spate - Știri de azi |
#image_title

Tiger Woods a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la New York pentru înlocuirea unui disc lombar din partea inferioară a spatelui, a anunţat, sâmbătă, jucătorul de golf.

„Având dureri şi o mobilitate redusă la nivelul spatelui, am consultat medici şi chirurgi. Radiografiile au arătat că aveam o hernie de disc la nivelul vertebrelor L4/L5, fragmente de disc şi canalul spinal deteriorat”, scrie fostul campion cu 15 titluri de Grand Slam într-un comunicat.

„Am decis să îmi înlocuiesc discul ieri (vineri, n.r.) şi ştiu deja că am luat decizia corectă”, continuă el.

Este a şaptea operaţie la spate pe care o suferă.

În ultimii ani, Tiger Woods, care va împlini 50 de ani pe 30 decembrie, a suferit multiple accidentări. Nu a mai jucat de la British Open 2024, unde nu a trecut de calificări.

În 2021, a suferit leziuni grave la picioare într-un accident de maşină. În septembrie 2024, a fost operat la spate şi urma să revină pe circuit când, în martie, a anunţat că şi-a rupt tendonul lui Achile.

Participarea sa la începutul lunii decembrie la Hero World Challenge, un turneu pe bază de invitaţie pe care îl organizează în Bahamas, era aşteptată, dar anunţul operaţiei sale pune capăt tuturor speculaţiilor.

Știri de azi | Bacteriile ”bune” din intestin pot stimula funcţia placentei şi sprijini o sarcină sănătoasă - Știri de azi |

Bacteriile ”bune” din intestin pot stimula funcţia placentei şi sprijini o sarcină sănătoasă

Știri de azi | O mănăstire istorică din Italia a fost distrusă de un incendiu. Este lăcaşul de cult în care a primit prima comuniune Carlos Acutis, adolescentul care a devenit de curând primul sfânt milenial – VIDEO - Știri de azi |

O mănăstire istorică din Italia a fost distrusă de un incendiu. Este lăcaşul de cult în care a primit prima comuniune Carlos Acutis, adolescentul care a devenit de curând primul sfânt milenial – VIDEO