Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că am avut experienţe în trecut, fie că vorbim de SIE, de SRI, cu propuneri a unor directori civili care nu aveau nicio legătură cu serviciul respectiv, el arătând că pentru şefia acestor servicii secrete trebuie să cunoşti foarte bine arhitectura statului şi să relaţionezi în acelaşi timp cu tot ceea ce înseamnă clasă politică, Parlament, partide politice, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie.
”PSD-ul nu are în acest moment o majoritate, singur, în Parlament. Am fost, la un moment dat, aproape de a avea acest lucru în 2016 şi nici atunci n-am putut să avem director şi la SRI, şi la SIE şi aşa mai departe. Procedura este una cât se poate declară, preşedintele propune, Parlamentul votează”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Gândul, despre numirile la SRI şi SIE.
Liderul PSD a arătat că, ”având în vedere că e vorba de un vot în Parlament, pe ceea ce înseamnă totuşi până la urmă o majoritate în Parlament, sigur că trebuie să fie discuţii”.
”Nu le-aş numi negocieri. De fiecare dată au existat discuţii, astfel încât o propunere să întrunească majoritate. Lucrul ăsta trebuie să existe”, a explicat Sorin Grindeanu. Grindeanu a mai arătat că ”am avut experienţe în trecut, fie că vorbim de SIE, fie că vorbim de SRI, poate mai puţin, în care am avut propuneri a unor directori civili (..) care nu aveau nicio legătură cu serviciul respectiv”.
”Am un exemplu şi îl ştiţi, cred că pe prin 2005-2006, domnul Săftoiu, de la PNL, vreo două luni n-a mai fost, la SIE. Poate să fie oameni absolut rezonabili, admirabili, dar care să nu se înscrie în profilul cerut acolo un a fi directorul civil. În primul rând, trebuie să cunoşti foarte bine arhitectura statului, din punctul meu de vedere, chiar dacă eşti director civil. Trebuie să relaţionezi cu cam toate partidele politice, fie că sunt la putere, fie că sunt în opoziţie. Sunt câteva din caracteristicele pe care le văd eu acum. Cineva rupt total de jocul politic, din punctul meu de vedere, ar intra în scenario Săftoiu”, a spus preşedintele PSD.
Potrivit lui Grindeanu, la şefia SRI şi SIE ar trebui să fie ”un om care să cunoască arhitectura statului, să ştie foarte bine instituţiile, unde sunt, ce sunt, cu ce se ocupă, care sunt atribuţiile şi care să relaţioneze în acelaşi timp cu tot ceea ce înseamnă clasă politică, Parlament, partide politice, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie”.
Întrebat despre un calendar de învestire, Grindeanu a spus că nu depinde de ei. ”Am avut şi la SIE vreo 4 ani lipsă director. Nu depinde de PSD. Atributul e al preşedintelui”, a comentat liderul PSD.


