Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că pentru social-democraţi ar fi fost ”mai simplu” să rămână în opoziţie, dar au preferat să intre la guvernare. ”Asta nu înseamnă că deciziile din coaliţie, din Guvern, din care şi PSD-ul face parte, au fost întotdeauna cele mai bune”, spune el. ”Dacă continuăm doar de dragul unei stabilităţi care poate fi reinstaurată într-o perioadă foarte scurtă, s-ar putea să aduci mult mai mult damage întregului context”, argumentează liderul PSD.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, într-un interviu difuzat, joi seară, de Antena 3, că a discutat cu socialiştii europeni şi ”nu cu ceilalţi” despre modul în care funcţionează coaliţia de guvernare din România, el explicând că ”nu neapărat e treaba politică a celorlalţi”.
El a spus că ”nu e cazul la PSD” să nu menţină linia pro-europeană, Grindeanu reafirmând că PSD nu va face alianţă cu partidele considerate extremiste.
”Nu vom face alianţă cu partide care nu sunt pro-europene. (…) Ne-ar fi fost mai simplu, politic, să fi rămas într-o formă de opoziţie prin care în mod sigur creşteam în intenţiile de vot. Nu, am preferat să mergem acolo (în Guvern – n.r.). Asta nu înseamnă că deciziile din coaliţie, din Guvern, din care şi PSD-ul face parte, au fost întotdeauna cele mai bune. Eu nu fug de răspundere şi PSD-ul nu fuge de răspundere, dar pot să vă dau exemple în care am spus că lucrurile ar trebui făcute altcumva. Nu s-au făcut sau s-au făcut cu întârziere şi atunci ajungem în acest moment în care, economic, lucrurile nu arată prea bine”, a afirmat Sorin Grindeanu, amintind că din nou consumul scade, iar producţia industrială s-a diminuat.
El a susţinut că cei care văd că ”lucrurile nu merg în direcţia bună” trebuie să ia măsuri.
”Dacă vezi şi ajungi la concluzia că lucrurile nu merg în direcţia bună, eu cred că e de datoria ta să încerci să le schimbi, să le faci să funcţioneze, să meargă în direcţia bună, fiindcă altfel, dacă continuăm doar de dragul unei stabilităţi care poate fi reinstaurată într-o perioadă foarte scurtă, s-ar putea să aduci mult mai mult damage întregului context decât să iei o decizie poate dureroasă, poate care într-o săptămână aduce neclaritate, dar după aceea să mergi într-o direcţie mai bună. Eu nu cred că trebuie să punem tot timpul această stabilitate, care e importantă – şi nu vreau să fiu înţeles greşit că nu contează, contează, efectiv contează – dar mai pică guverne, se mai întâmpă şi lucruri în Europa, în Danemarca au fost alegeri anticipate în plină criză legată de Groenlanda”, a adăugat liderul social-democrat.
