Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, despre chemarea lui Ilie Bolojan în Parlament, că prim-ministrul trebuie să arate respect pentru Parlament, nu pentru partidele care compun sau nu o majoritate, el arătând că nu îl interesează pe el, personal, să-i audă pe Bolojan, pe Moşteanu sau pe Ţoiu în Parlament.
”De vreo trei zile noi avem o situaţie în România, partenerul nostru strategic Statele Unite ale Americii ne-au anunţat că îşi redimensionează trupele staţionate în ţara noastră. Asta înseamnă că România trebuie să aibă o strategie, pentru a păstra nivelul de securitate a României. De trei zile n-auzim decât linişte de la Guvern. Nu iese nimeni să ne spună care este strategia României, din perspectiva aceasta a securităţii, pentru următoarea perioadă, având în vedere noul context. Nu mă interesează pe mine, Sorin Grindeanu, să-l aud pe Bolojan, sau pe Moşteanu sau pe Ţoiu, să-i aud în Parlament. Eu cred că ne interesează pe noi toţi, pe români, să ştim care este planul de ţară din această perspectivă şi ce îşi propune Guvernul României pentru următoarea perioadă, pentru a păstra acelaşi nivel de securitate, fiindcă suntem o ţară totuşi la graniţa unui conflict. Nu vine pentru mine, ar trebui să vină pentru români. Hai să vedem”, a spus preşedintele interimar al PSD, la Hunedoara.
El a arătat că l-a chemat pe premier pentru români, să le explice românilor care este politica publică a guvernului în acest domeniu cel care ţine de siguranţă naţională.
”Eu am aflat, ca şi voi, din presă. Eu n-am avut informaţii decât din presă, presă care, dacă nu mă înşel, a dat informaţia alaltăieri”, a mai spus liderul PSD.
Grindeanu a precizat că ”prim-ministrul, chiar dacă este un prim-ministru al unei coaliţii cu patru partide plus grupul minorităţilor, trebuie să arate respect pentru Parlament, nu pentru partidele care compun sau nu o majoritate”.
”Respectul pentru Parlament înseamnă inclusiv respect pentru proprii cetăţenii. Când vii în faţa Parlamentului şi eşti chemat să vii să informezi, nu să te certe nimeni, să-i informezi pe români în ce situaţie suntem şi ce ai de gând tu ca prim-ministru, ca guvern să faci în perioada următoare, dacă e nevoie să faci ceva sau dacă nu e nevoie, ăsta este motivul pentru care l-am chemat pe prim-ministru, nu pentru altceva”, a mai spus el.
 
					 
						 
				

