Grindeanu, despre proiectul privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane: În majoritatea țărilor UE se vinde bere

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că o să urmărească argumentele pro și contra care vor fi aduse în dezbaterea parlamentară asupra proiectului privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane, dar a subliniat că în majoritatea țărilor UE, acest lucru este permis.

El a fost întrebat dacă susține introducerea prin lege – proiect aprobat miercuri la Senat și care urmează să treacă și prin votul Camerei Deputaților – a permisiunii ca berea cu alcool să fie comercializată pe stadioane.

”Sunt un microbist, asta e un lucru bine știut. Nu știu, aici, au fost argumente pentru care s-a interzis acest lucru. (…) Există țări, dacă nu majoritatea țărilor din UE, care nu au interzisă vânzarea berii pe stadioane, cred că… O să văd, o să ascult argumentele și împreună cu colegii mei vom lua decizia corectă. Adică, în acest moment, cred că există și plus, și minus. Repet, pe stadioanele din afară, în majoritatea țărilor, se vinde bere, la noi nu. Haideți să vedem care sunt argumentele și nu sunt închis cu o idee preconcepută din acest punct de vedere”, a afirmat Sorin Grindeanu, miercuri, într-o conferință de presă, în contextul întâlnirii regionale București-Ilfov a PSD.  

Grindeanu: Cred că românii au trăit cel mai bine din istorie în 2025 și acum doi ani

VIDEO Rogobete: Contractul numărul trei cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate