Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că Roxana Mânzaru, comisar european, a avertizat că nu este bine ca România să îngheţe salariul minim, pentru că acest lucru ar putea duce spre infringement. El a explicat că i-a rugat pe cei de la Ministerul Finanţelor să calculeze care este impactul unui asemenea demers şi speră ca săptămâna viitoare să fie închis acest subiect.
Sorin Grindeanu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în judeţul Olt, dacă este adevărat că există un acord de principiu în coaliţie pentru îngheţarea salariului minim anul viitor.
”Am avut săptămâna trecută cred (…) o primă discuţie despre acest subiect. Ministrul Finanţelor a venit şi a prezentat nişte date. Între timp, noi am avut o şedinţă la Amsterdam, la Partidul Socialiştilor Europeni, unde a venit şi doamna comisar Roxana Mânzatu, care are exact acest domeniu în gestiune la Comisia Europeană, şi care ne-a spus că nu e chiar bine să îngheţăm salariul minim, că ştie de discuţia din Coaliţie, că asta ar putea duce spre infringement. Atunci eu am rugat-o, de aceea s-a redeschis acest subiect, să pregătească de la nivelul Comisiei Europeane un material pe acest subiect”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a precizat că i-a rugat şi pe cei de la Ministerul Finanţelor să spună care ar fi impactul unui asemenea demers.
”I-am rugat şi pe colegii de la Finanţe să vină să ne spună care ar fi impactul unui asemenea demers, astfel încât să avem toate datele pe masă şi să luăm o decizie în cunoştinţă de cauză. Despre asta e vorba şi sper că în săptămâna viitoare să închidem acest lucru”, a afirmat liderul PSD.
Premierul Ilie Bolojan a explicat faptul că o majorare a salariului minim în viitorul apropiat ar avea efecte în lanţ asupra veniturilor în sistemul public, dar şi asupra unor firme din domeniul privat.
El a anunţat că a convocat Consiliul Tripatit pentru miercurea viitoare, pentru a discuta cu sindicatele şi patronatele despre salariul minim pe economie.
Majorarea salariului minim nu este indicată în prezent din punctul de vedere al competitivităţii economiei, iar discuţiile continuă inclusiv cu privire la menţinerea sumei de 300 lei neimpozabile în salariul minim, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, la Maratonul Profit.ro Impactul fiscalităţii în economie Ediţia a IV-a.
IMM România a propus guvernanţilor ca salariul minim brut pe ţară să fie îngheţat la nivelul actual de 4.050 de lei pentru anul viitor, citând dtele unor sondaje care reflectă ”presiunile majore cu care se confruntă întreprinderile româneşti după implementarea măsurilor din Pachetul 1 de reforme”.
Marile confederaţii sindicale anunţă o amplă acţiune de protest, în 29 octombrie, la Bucureşti. ”Nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenţei şi al lipsei de responsabilitate a celor aflaţi la conducere”, transmis sindicaliştii, care se vor aduna în faţa Guvernului pentru a cere, printre aletele, un salariu minim decent.


