Grindeanu, despre taxa pe tranzacţiile bancare: N-am propus-o noi şi nu suntem de acord cu ea

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiunii. ”N-am propus-o noi şi nu suntem de acord cu ea”, a subliniat el.

Întrebat, marţi, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, despre taxa pe tranzacţiile bancare, Grindeanu a replicat: ”N-am propus-o noi şi nu suntem de acord cu ea”.

Consilierul în cadrul BNR Eugen Rădulescu afirma, despre o posibilă taxare pe tranzacţiile bancare, că este o „aberaţie” şi că cine propune aşa ceva nu înţelege economia de piaţă şi îşi imaginează că ia măsuri în care „banii vor veni din cer”. ”Această măsură a aplicat-o Venezuela. Vrem să fim ca Venezuela? Cine a făcut aşa ceva în Europa?”, menţiona Rădulescu. Consilierul spunea că problema cea mai mare o reprezintă neîncasarea veniturilor statului, precizând că ANAF „trebuie profesionalizată şi scoasă de sub influenţe politice sau de altă natură” care o transformă „într-un rateu de proporţii”. Potrivit lui Rădulescu, este vorba despre neîncasare de TVA de 9 miliarde de euro în fiecare an. „Când nu încasezi 9 miliarde de euro pe an şi vrei să faci altceva numai să nu te atingi de hoţia aceasta uriaşă, este strigător la cer”, sublinia Rădulescu.

La rândul său, fostul preşedinte PNL Theodor Stolojan afirma că trebuie făcută o analiză serioasă a fiecărui sector public, înainte ca viitorul guvern să ia măsuri fiscale. Stolojan sublinia că, înainte de a fi introdusă o eventuală taxă pe tranzacţiile bancare, trebuie ca guvernanţii să spună de ce au nevoie de aceasta.

Coco Gauff a primit o replică a Cupei Suzanne Lenglen, după triumful de la Roland Garros: Este un trofeu foarte mic – VIDEO

Grindeanu, întrebat dacă ar accepta un guvern condus de Ilie Bolojan: Am spus că toate variantele sunt pe masă/ Pentru PSD toate variantele sunt posibile: de la a da premier, până la a merge în opoziţie