Grindeanu, întrebat dacă ar fi mai linişte fără USR la guvernare: Nu mă puneţi să fac catalogări/ Anumiti titulari de ministere nu se ocupă de politici publice, ci de a găsi lucruri în care să scoată în evidenţă moştenirea extraordinar de grea

#image_title

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a refuzat să spună, luni, dacă ar fi mai linişte fără USR la guvernare, dar i-a criticat pe ”anumiti titulari de ministere” care nu se ocupă de politici publice, ci de a găsi lucruri în care să scoată în evidenţă moştenirea extraordinar de grea pe care o au. ”Este o abordare copilărească”, a transmis liderul PSD.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, dacă era mai linişte fără USR la guvernare şi a afirmat: ”Nu mă puneţi să fac catalogări vis-a-vis de partenerii de coaliţie, dar pot să vă spun lucrurile cum le vede PSD-ul şi cum s-au discutat în această şedinţă. De fiecare dată când noi intrăm la guvernarea, suntem parteneri serioşi care se ocupă de politici de guvernare. În niciun caz să facem o politică de gherilă în interiorul PSD-ului”.

Liderul interimar al PSD a precizat că se referă la ”anumiti titulari de ministere” care ”nu se ocupă de politici publice în domeniile pe care le coordonează, ci de a găsi fel de fel de lucruri în care să scoată în evidenţă moştenirea extraordinar de grea pe care o au”.

”Asta este o abordare copilărească pe care noi nu o să o avem niciodată. Da, mergi la guvernare ca să faci politici publice pentru români, pentru cetăţeni, pentru comunităţile din care fac parte acei cetăţeni, nu pentru a vorbi de lucruri punctuale care trebuie a fi îndepărtate dacă au depăşit o anumită limită”, a mai declarat Grindeanu.

 

Industria României în contextul fiscal actual: între geopolitică și investiții strategice (analiză)

Romsilva caută director pentru un mandat de cinci luni / Candidaturile se depun până în 18 august / Candidaţii trebuie să aibă studii superioare, să fie inginer silvic cu o anumită gradaţie şi să aibă experienţă în management