Liderul interimar al PSD Sorin Grindeanu a declarat duminică, în Parlament, la dezbaterea celor patru moţiuni de cenzură iniţiate de AUR, că PSD nu va vota nicio moţiune, aceste moţiuni ale AUR fiind în opinia sa doar un exerciţiu de pură demagogie. El a mai spus însă că România nu are nevoie de austeritate extremă şi că ţara nu se conduce cu foarfeca şi toporul în mâini!. ”Nu merge cu ultimatumuri şi ameninţări în faţa PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă”, a mai spus Grindeanu.
„Demnitatea naţională reprezentată de înaintaşi a ajuns astăzi să fie speculată politic de formaţiuni care sapă adânc tocmai la unitatea acestei naţiuni. Vreau să fiu limpede de la bun început: PSD respinge toate moţiunile AUR!
PSD nu va vota nicio moţiune, pentru că refuzăm haosul. România are nevoie de stabilitate şi de rezultate, nu de circ! Aceste moţiuni ale AUR sunt doar un exerciţiu de pură demagogie”, a spus Grindeanu.
El s-a adesat celor de la AUR spunându-le că ţipă ipocrit zi de zi cum sun de partea poporului. ”Dar când se închide live-ul sunteţi doar de partea bogaţilor, a banilor şi a privilegiilor. Altfel, nu v-aţi opune prin moţiune de cenzură unor măsuri absolut corecte pe care noi, cei de la PSD, le-am introdus în aceste legi de asumare.
Vă opuneţi să taxăm CORECT multinaţionalele.
Vă opuneţi să LIMITĂM scoaterea banilor corporaţiilor în afara ţării şi să taxăm de TREI ori mai mult vilele şi maşinile de lux.
Mai mult – tot voi vă opuneţi ca spitalele private BOGATE să plătească atunci când transferă un pacient nejustificat la stat!
Să protejezi, fără ruşine, interesul medical privat, după ce te-ai plimbat în campanie pe la oamenii sărmani în caravane medicale – asta înseamnă să fii ipocrit şi să urmezi doar interesele unor sponsori politici, de AUR!”, le-a transmis Grindeanu celor de la AUR.
El a acuzat că liderii AUR, se înghesuie să pună mâna pe contracte de avocatură bănoase prin care să îi apere în instanţe pe cei mai bogaţi dintre bugetari contra statului.
”Acesta este populismul în forma lui pură: nu de doi bani- ci pe mulţi bani!”, a spus Grindeanu.
El a avertizat că deşi PSD va respinge moţiunile AUR, ”nu va acoperi inerţia şi lipsa de performanţă”.
”Standardul nostru este simplu şi onest: vrem o reformă reală! O reformă care să aducă pentru români şi economia românească locuri de muncă bine plătite, investiţii şi salarii care cresc odată cu productivitatea. Pentru unii obişnuiţi doar să taie poate părea o utopie. Dar pentru noi, PSD, este o obligaţie să ne gândim la fiecare dintre români!
PSD nu a intrat în această coaliţie ca să tacă, ci pentru a da echilibru şi pentru a opri excesele”, a declarat Grindeanu.
El a mai spus că România nu are nevoie de austeritate extremă.
”Nu putem trece cu buldozerul peste ţară, doar tăind şi concediind. Ţara nu se conduce cu foarfeca şi toporul în mâini! Dacă reduci totul la cifre reci şi concedieri, vei avea în final mai puţină economie şi mai multă suferinţă. Austeritatea aplicată fără discernământ va duce România în recesiune. PSD şi-a asumat să apere viaţa de zi cu zi a oamenilor, drepturile lor şi şansa la o viaţă decentă. De aceea, o spun clar: nu merge cu ultimatumuri şi ameninţări în faţa PSD. Noi nu guvernăm cu pistolul la tâmplă. Vom continua să spunem că România are nevoie de o direcţie clară, indiferent cât deranjează. Nu ne speriem şi nu ne lăsăm şantajaţi!”, a avertizat Sorin Grindeanu.
El a anunţat că săptămâna viitoare, PSD va prezenta public şi la nivelul Coaliţiei- Programul de relansare economică a României.
„Aceasta va fi busola noastră economică şi politică pentru lunile care urmează. Invit partenerii de guvernare să susţină acest program nu cu vorbe, ci cu sprijin politic, cu proceduri accelerate şi execuţie! Invit toate partidele, sindicatele şi specialiştii să contribuie pentru a-l face mai bun!”, a mai declarat liderul PSD.
”Aşadar, să respingem moţiunile şi să trecem la treabă! Majoritatea politică rămâne o majoritate reală DOAR dacă livrează o speranţă pentru viitor. Noi oferim direcţia şi instrumentele şi ne dorim ca partenerii de Coaliţie să demonstreze curajul de a le pune – alături de noi – în practică.
Românii nu mai au răbdare! România merită performanţă, aici şi acum!
Aşadar, vă provoc să ieşim din zodia experimentelor şi a circului politic ieftin!”, a conchis el.