De la cele două lovituri de stat din 2020 şi 2021 care au adus la putere junta condusă de generalul Assimi Goita, Mali a rupt alianţa cu fostul colonizator francez pentru a se orienta militar şi politic către Rusia.
„Oficial, Wagner îşi încheie prezenţa în Mali. Dar Africa Corps preia controlul”, a indicat o sursă diplomatică în Sahel.
„Misiune îndeplinită. PMC-ul ‘Wagner’ se întoarce acasă”, se arată într-un mesaj postat vineri pe un canal Telegram afiliat grupului.
„Kremlinul rămâne în control”, a continuat aceeaşi sursă diplomatică: „Majoritatea personalului Wagner din Mali, provenit din Rusia, va fi reintegrat în African Corps şi menţinut în capitalele regionale din Nord şi la Bamako”.
Oficial, Mali nu a recunoscut niciodată prezenţa mercenarilor Wagner, dar a afirmat că recurge la instructori ruşi.