Grupul MOL şi SOCAR anunţă că au ajuns la un acord privind clauzele cheie aferente unui contract de explorare, dezvoltare şi partajare a producţiei într-o nouă zonă onshore care acoperă regiunea Shamakhi-Gobustan din Azerbaidjan.
”Grupul MOL şi SOCAR au ajuns la un acord privind clauzele cheie aferente unui contract de explorare, dezvoltare şi partajare a producţiei într-o nouă zonă onshore care acoperă regiunea Shamakhi-Gobustan din Azerbaidjan”, anunţă MOL.
În baza înţelegerii dintre companii, MOL va fi operatorul proiectului şi acţionar în proporţie de 65%, iar SOCAR va deţine 35%.
Ca urmare a semnării unui memorandum de înţelegere cu compania petrolieră de stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR) în septembrie anul trecut, cu scopul de a continua evaluarea potenţialelor oportunităţi de cooperare în domeniul explorării hidrocarburilor în regiunea Shamakhi-Gobustan din Azerbaidjan, noul acord reprezintă o nouă etapă în parteneriatul strategic al MOL cu SOCAR. Acordul a fost semnat de Zsolt Hernádi, preşedinte şi CEO al Grupului MOL şi de Rovshan Najaf, preşedintele SOCAR, în cadrul Forumului energetic de la Baku.
„Sunt încântat să semnez acest nou acord cu SOCAR, care consolidează angajamentul comun de a intensifica relaţiile de cooperare şi explorare viitoare în Azerbaidjan. În acest an, când Grupul MOL celebrează cea de-a 5-a aniversare în Azerbaidjan, extinderea parteneriatului nostru strategic este o dovadă a cooperării excelente şi a viziunilor comune. Acest acord reflectă, de asemenea, legăturile economice în continuă dezvoltare dintre Azerbaidjan şi Ungaria, susţinute de relaţii guvernamentale excelente. Celălalt proiect al MOL, proiectul offshore ACG, este unul dintre pilonii operaţiunilor noastre internaţionale, contribuind deja la securitatea energetică a Europei Centrale şi la flexibilizarea activităţii noastre de rafinare la nivel regional. Sunt convins că proiectul comun de explorare Samakhi-Gobustan va reprezenta nu doar o completare extraordinară a portofoliului nostru internaţional de producţie, ci şi o piesă importantă pentru asigurarea aprovizionării cu energie a Europei Centrale. Ne va oferi flexibilitatea de a decide să vindem sau să transportăm petrolul produs către zona centrală a Grupului MOL şi să contribuim astfel la securitatea aprovizionării cu energie”, a declarat Zsolt Hernádi, preşedinte şi CEO al Grupului MOL.
Noul acord valorifică eforturile de cooperare anterioare şi reflectă angajamentul comun al părţilor de a-şi extinde colaborarea în sectorul upstream din Azerbaidjan. Discuţiile referitoare la această oportunitate de explorare au progresat constructiv, reafirmând prezenţa strategică pe termen lung a Grupului MOL în regiunea caspică şi rolul SOCAR de partener de încredere în dezvoltarea resurselor de hidrocarburi ale Azerbaidjanului.
Finalizarea unui acord complet de explorare, dezvoltare şi partajare a producţiei va face obiectul negocierilor ulterioare şi al aprobărilor autorităţilor de reglementare.
Grupul MOL a intrat în Azerbaidjan în 2020 prin preluarea unei participaţii de 9,57% în Azeri-Chirag-Gunashli (ACG), unul dintre cele mai mari câmpuri petrolifere din lume, şi a unei participaţii efective de 8,9% în conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) care transportă ţiţeiul către portul mediteranean Ceyhan. Acest lucru reprezintă 14% din producţia totală a MOL şi 25% din rezervele totale începând cu 2024. Deşi este acţionar minoritar, MOL contribuie activ la dezvoltarea ACG graţie cunoştinţelor acumulate timp de opt decenii în domeniul gestionării zăcămintelor şi optimizării producţiei.
Conducta BTC joacă un rol important în aprovizionarea cu petrol a rafinăriilor Grupului MOL din Europa Centrală şi de Est. Până în prezent, 15 milioane de barili de ţiţei MOL au fost transportaţi din zăcământul ACG prin conducta BTC şi prin intermediul cargoboturilor către rafinăriile Grupului MOL, inclusiv către rafinăriile Slovnaft din Bratislava şi INA din Rijeka.
Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.400 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile de explorare şi producţie ale Grupului MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor şi 30 de ani în injecţia de CO2. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 8 ţări, iar cele de explorare în 9 ţări.