Grupurile şi comisiile parlamentare – acorduri de parteneriat cu persoane juridice doar cu aprobarea Biroului permanent

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, ca grupurile şi comisiile parlamentare să poată încheia acorduri de parteneriat cu persoane juridice doar cu aprobarea conducerii forului şi numai pentru realizarea unor activităţi de cooperare pentru obiective de interes comun.

„Grupurile parlamentare, comisiile permanente şi comisiile speciale sau de anchetă, reprezentate de liderii grupurilor parlamentare sau preşedinţii acestora, după caz, nu pot încheia acorduri de parteneriat cu persoane juridice de drept public sau privat decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Solicitanţii vor transmite spre aprobare propunerea de încheiere a acordului de parteneriat, perioada de desfăşurare, precum şi proiectul acestuia”, se precizează în decizia privind încheierea acordurilor de partenariat între structurile politice ale Camerei Deputaţilor şi persoane juridice.

Potrivit documentului, protocoalele vor fi încheiate numai în vederea realizării unor activităţi de cooperare pentru obiective de interes comun, în conformitate cu atribuţiile structurilor parlamentare.

Mikel Arteta, antrenorul echipei Arsenal, îl laudă pe Carlo Ancelotti: „Este o inspiraţie”

Alertă-n școală: Un copil de 13 ani şi-ar fi ameninţat o colegă cu foarfeca