Aproximativ o sută de membri ai unei secte evreieşti ultraortodoxe din Guatemala, suspectaţi de abuzuri sexuale asupra minorilor, s-au adunat duminică pentru a cere reîntoarcerea a 160 de copii scoşi dintr-o proprietate aparţinând grupului de către autorităţi, relatează AFP.
Familiile din grupul Lev Tahor („Inimă pură” în ebraică) s-au adunat sub paza poliţiei în faţa unui centru de îngrijire specială din capitala Guatemala City, unde sunt plasaţi minorii.
Vineri, autorităţile au salvat 160 de copii dintr-o proprietate aparţinând acestei secte din Oratorio, la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de capitală.
„Vrem ca ei să fie lăsaţi plece de aici”, a declarat duminică pentru AFP Uriel Goldman, un reprezentant al familiilor.
În jurul orei locale 16:30 (22:30 GMT), membrii sectei au „dat buzna” în centrul de îngrijire, „răpind” mai mulţi copii înainte ca aceştia să fie localizaţi şi apoi recuperaţi cu ajutorul poliţiei, a explicat procurorul general al ţării într-un mesaj pe X.
Oameni din afara adăpostului au vrut să îi ajute pe membrii Lev Tahor, încercând să împiedice autorităţile să recupereze minorii, ceea ce a dus la ciocniri, a relatat un fotograf AFP aflat la faţa locului.
Percheziţia bunurilor sectei a fost determinată de suspiciuni de trafic de persoane „sub formă de sarcini forţate, abuzuri asupra copiilor şi violuri”, a declarat procurorul Dimas Jiménez în cadrul unei conferinţe de presă.
Percheziţia a dus la descoperirea presupuselor oase ale unei minore, a adăugat procurorul.
Tensión en las cercanías del Centro Alida España, zona 3, se ha extendido a horas de la noche del domingo 22 de diciembre, tras la detención de menores de la comunidad Lev Tahor que habían huido del lugar.
Videos: Paulo Marroquin
— Medios Integrados (@GtMedios70795)
Goldman a declarat duminică că acuzaţiile sunt „false”, făcând referire la „presiuni externe (pentru) distrugerea comunităţii”, care cuprinde aproximativ 50 de familii, în principal din Guatemala, Statele Unite şi Canada.
Secta Lev Tahor a fost fondată în anii 1980 şi practică o formă ultraortodoxă de iudaism, care cere femeilor să poarte tunici negre care le acoperă din cap până în picioare.
Grupul s-a mutat în Oratorio în 2016, după ce poliţia şi procurorii au percheziţionat mai multe dintre clădirile sale din Guatemala, unde a ajuns în 2013. La acea vreme, autorităţile au declarat că au acţionat la cererea Israelului, a cărui poliţie căuta o minoră dispărută.
În 2014, secta a fost expulzată dintr-un sat din cauza unei serii de dispute cu localnicii.