Guvern: Spitalul ”CF 2” trece în subordinea UMF Carol Davila

Spitalul „Căi Ferate” nr. 2 va trece din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’.

 

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de joi a Guvernului, vizând îmbunătăţirea accesibilităţii şi a calităţii serviciilor de sănătate, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la Palatul Victoria.

„Spitalul Clinic ‘CF 2’ din Bucureşti va trece din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în subordinea Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti. Această decizie are în vedere menţinerea activităţilor medicale într-un sistem integrat, ceea ce va determina îmbunătăţirea accesibilităţii şi a calităţii serviciilor de sănătate, precum şi o mai bună instruire şi pregătire a studenţilor la medicină şi a rezidenţilor”, a spus Constantin.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti intenţionase la rândul ei să preia în administrare spitalul CF 2.

În mai 2023, Consiliul General al Capitalei dezbătuse două proiecte prin care Municipalitatea solicita să preia în administrare spitalele clinice CF1 şi CF2. Acestea nu au fost însă aprobate, deoarece au întrunit doar 29 de voturi favorabile, insuficiente în vederea adoptării. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Mihai Constantin: Proiect de lege privind achiziţia a 32 de avioane F-35, aprobat de Guvern

VIDEO Mihai Constantin: Programul ‘Masă sănătoasă în şcoli’ va primi o alocare suplimentară de 9,5 milioane de lei