Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanţare electorală ilegală. Kremlinul condamnă verdictul instanţei ca fiind motivat politic

#image_title

Guvernatoarea pro-rusă a Găgăuziei, Evghenia Guţul, a fost condamnată marţi la şapte ani de închisoare într-un penitenciar cu regim semi-închis pentru complicitate la finanţarea ilegală a fostului partid „Şor”, considerat o faţadă pentru amestecul Rusiei în politica din Republica Moldova.

Guţul a fost găsită vinovată şi de luarea a 2,5 milioane de dolari de la o „grupare criminală organizată” pentru a coordona activităţile partidului în mai multe regiuni din Moldova.

Cealaltă inculpată în acest dosar, Svetlana Popan, fostă secretară a partidului ŞOR, a primit o pedeapsă de 6 ani închisoare în regim semi-închis.

Procurorii ceruseră sentinţe cu 9 ani, respectiv 8 ani împotriva celor două inculpate.

Guţul şi Popan au fost arestate chiar în sala de judecată.

Peste 100 de persoane s-au adunat marţi în faţa tribunalului din Chişinău pentru a o susţine pe Gutul, scandând „Ruşine” şi condamnând guvernul, notează Reuters.

Moldova, care va organiza alegeri parlamentare pe 28 septembrie, a acuzat constant Moscova de amestec în politica internă şi de alimentarea sentimentelor pro-ruse printr-o campanie subversivă ce vizează răsturnarea guvernului pro-european de la Chişinău.

Procurorii au acuzat-o pe Evgenia Guţul  că a trimis în mod sistematic fonduri nedeclarate în Moldova între 2019 şi 2022 pentru a finanţa partidul lui Ilan Şor, oligarh pro-rus condamnat în Moldova şi care s-a refugiat la Moscova. Între timp, partidul lui ŞOR a fost scos în afara legii în 2023 în Republica Moldova, dar oligarhul a fondat prin interpuşi alte formaţiuni pe care le susţine. Anul trecut, poliţia din Republica Moldova a declarat că Ilan Şor a trimis 24 de milioane de dolari prin banca rusă Promsviazbank pentru a plăti alegătorii la alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru aderarea la UE.

Ca şi Şor, Guţul a fost inclusă pe listele de sancţiuni ale UE şi SUA, fiind suspectată de încercarea de a destabiliza Moldova.

REACŢII VEHEMENTE LA MOSCOVA 

Guţul a spus, într-un comunicat, că decizia este un „avertisment pentru toată opoziţia” şi o „tentativă de a intimida” alegătorii din autonomia găgăuză. Ea a acuzat guvernul că foloseşte „represiunea ca instrument de luptă împotriva celor care nu sunt de acord cu ei” în preajma alegerilor parlamentare şi a anunţat că va face recurs în instanţele superioare, potrivit 

Opozantă a actualului guvern de la Chişinău, başcana Găgăuziei a vizitat regulat Moscova şi s-a întâlnit cu Ilan Şor şi cu oficiali ruşi, inclusiv cu Vladimir Putin.

De altfel, Kremlinul a condamnat marţi sentinţa ca fiind motivată politic şi a acuzat Moldova că calcă în picioare democraţia. „Vedem cum opoziţia este reprimată în toate modurile posibile”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin,  Dmitri Peskov. „Oamenii sunt practic lipsiţi de posibilitatea de a vota pentru cei pe care îi preferă. Şi, desigur, este vorba despre faptul că regulile şi normele democraţiei sunt încălcate în toate felurile în această ţară”, a declarat Peskov, potrivit TASS.

Şi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a reacţionat vehement la condamnarea başcanei Găgăuziei. „Judecata i-a dat 7 ani de închisoare Evgheniei Guţul, conducătoarea legitimă a Găgăuziei. Pentru faptul că este legitimă şi că şi-a îndeplinit datoria în baza legii. Pentru aplicarea legii, regimul Sandu aruncă oameni în închisoare. Asta nu e doar o ruşine, ci o nenorocire, o calamitate care s-a abătut asupra Moldovei şi a poporului său”, a scris Zaharova pe Telegram.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat şi liderul Partidului Liberal-Democrat al Rusiei (LDPR), Leonid Sluţki, a declarat că actualele autorităţi ale Republicii Moldova „urmează scenariul ucrainean de instaurare a dictaturii prin eliminarea concurenţilor puternici”. Conform, RIA Novosti, Sluţki a numit sentinţa împotriva lui Gutsul „o farsă judiciară politică” şi „o reglare de conturi cu oponenţii unui regim nepopular în rândul poporului”, scrie NewsMaker.

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, obligat la plata unor despăgubiri record de un milion de euro, în cazul unui pacient care ar fi fost diagnosticat greşit/ Decizia Judecătoriei Bistriţa nu este definitivă, fiind deja atacată cu apel

UNTOLD X debutează joi. Show-uri cu peste 250 de artişti naţionali şi internaţionali. Scena principală are peste 100 de metri în lăţime/ Program