Guvernul a aprobat memorandumul pentru semnarea Acordului de parteneriat UE-Mercosur

Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.

‘A fost aprobat memorandumul cu tema: semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului – Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte’, a declarat Ioana Dogioiu, marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Ea a explicat că, practic, memorandumul prevede semnarea de către România, în nume național, a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, în contextul în care respectivul Acord a fost deschis spre semnare de către statele membre cu posibilitatea semnării la 25 martie și, respectiv, 1 aprilie 2026.

‘Odată semnat acest Acord, în nume național, urmează să fie parcurse procedurile de ratificare în plan național, iar MAE împreună cu MEDAT vor elabora proiectul legii de ratificare, care va fi supus aprobării Parlamentului României’, a explicat Dogioiu.

Potrivit acesteia, ‘memorandumul face ca Acordul să intre în vigoare efectiv provizoriu de la 1 mai, cu toate clauzele lui, inclusiv cu elementele de regulament prin care acordă acea protecție pentru producătorii interni, pentru a nu mai fi așteptat momentul ratificări, respectiv momentul CJUE’.

‘În urma acestei semnături, Acordul va intra în vigoare efectiv de la 1 mai, dar o intrare provizorie’, a arătat Dogioiu.

Ioana Dogioiu a confirmat faptul că avizul Ministerul Agriculturii a fost unul negativ, întrebată în acest sens.

Dogioiu: Guvernul a modificat schema de ajutor pentru compensarea creșterii prețului la motorină

Irineu Darău: Peste 4.500 de oameni îşi vor lua salariile, iar forţa de muncă strategică va fi păstrată / Protejăm direct mii de locuri de muncă şi menţinem în funcţiune capacităţi industriale esenţiale pentru economia României