Guvernul a instituit măsura supravegherii extinse asupra entităţilor grupului Lukoil din România/ Cine a fost desemnat supraveghetor şi ce atribuţii are

Guvernul a instituit măsura supravegherii extinse asupra entităţilor grupului Lukoil care activează în România, decizia, venind pe fondul impactului economic semnificativ generat de sancţiunile unilaterale adoptate de alte state, care, deşi nu sunt obligatorii pentru România, produc efecte asupra economiei naţionale. Executivul a motivat măsura prin necesitatea protejării pieţelor de extracţie, de prelucrare a ţiţeiului şi de comerţ cu combustibili.

Companiile vizate de decizia Executivului

 
Conform anexei publicate în Monitorul Oficial, măsura vizează patru entităţi: Lukoil România S.R.L,  Petrotel-Lukoil S.A. (rafinăria de la Ploieşti), Lukoil Lubricants East Europe S.R.L, Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam, sucursala Bucureşti.           

 
Ce implică supravegherea extinsă
În baza OUG 202/2008 privind aplicarea sancţiunilor internaţionale, supraveghetorul are următoarele drepturi: să participe la şedinţele adunării generale a acţionarilor, asociaţilor, consiliului de administraţie, consiliului de supraveghere şi directoratului, după caz, adunările deţinătorilor de obligaţiuni şi alte asemenea şedinţe privind managementul persoanei juridice, în calitate de observator; să aibă acces în toate locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoana juridică; să aibă acces la toate documentele primite de persoana juridică sau care emană de la aceasta, respectiv documente financiar-contabile, juridice şi alte documente care privesc activitatea economică, în special documentele privind orice tranzacţie sau plată externă a persoanei juridice. Acesta este remunerat pentru activitatea desfăşurată, din fondurile companiei.
De asemenea, supraveghetorul are următoarele atribuţii: să avizeze toate tranzacţiile şi plăţile externe ale persoanei juridice supravegheate; să monitorizeze activitatea persoanei juridice în vederea identificării oricăror indicii rezonabile cu privire la derularea oricăror operaţiuni cu persoane şi/sau entităţi desemnate, care fac obiectul sancţiunilor unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România; să solicite persoanei juridice punctul de vedere în termen de 24 de ore de la constatările făcute; să informeze de îndată ministerul în al cărui domeniu de competenţă activează persoana juridică vizată în legătură cu constatările făcute, precum şi cu punctul de vedere prezentat de persoana juridică; să întocmească lunar o informare către ministerul în al cărui domeniu de competenţă activează persoana juridică vizată privind activitatea persoanei juridice, în baza activităţii de monitorizare; să păstreze secretul comercial, secretul fiscal şi să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal în îndeplinirea obligaţiilor sale; să depună diligenţele necesare pentru asigurarea respectării de către persoana juridică supravegheată a sancţiunilor internaţionale obligatorii pentru România.
Prin această măsură, statul român preia, de facto, controlul asupra deciziilor strategice ale companiei, fără a-i expropria pe acţionari, dar limitându-le drastic autonomia, iar noul supraveghetor desemnat de Guvern primeşte puteri sporite, având un drept de decizie asupra surselor de aprovizionare. Lukoil nu mai poate decide singură de unde cumpără materie primă, statul asigurându-se astfel că rafinăria funcţionează cu ţiţei non-rusesc, în conformitate cu sancţiunile UE.
 
Statul poate decide şi destinaţia carburanţilor. Rafinăria nu va putea opri livrările către piaţa internă sau către clienţi critici (armată, servicii de urgenţă, rezerve de stat) fără acordul reprezentantului Guvernului.
 
Un alt aspect vizează fluxurile financiare. Supraveghetorul poate bloca capacitatea companiei de a scoate profiturile sau activele din ţară în mod nejustificat. Orice transfer financiar major către compania-mamă sau alte jurisdicţii este verificat. Statul se asigură astfel că taxele sunt plătite prioritar şi că investiţiile necesare pentru siguranţa ecologică şi tehnică a rafinăriei sunt menţinute.
 
În cazul în care proprietarul ar decide închiderea bruscă a activităţii ca formă de presiune,  statul are acum pârghii legale să împiedice oprirea rafinăriei.
 
Cine a fost desemnat supraveghetor
 
Prin aceeaşi hotărâre, Guvernul l-a desemnat pe Ion-Bogdan Bugheanu în calitatea de supraveghetor al activităţii acestor operatori economici. Acesta va exercita drepturile şi va asuma obligaţiile prevăzute de legislaţia privind sancţiunile internaţionale, OUG nr. 202/2008.
 
Ion Bogdan Bugheanu este un economist cu experienţă în management financiar. În prezent, acesta ocupă funcţia de consilier al Ministrului Energiei, Bogdan-Gruia Ivan. Este licenţiat al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (promoţia 1997) şi a finalizat studii de management financiar în cadrul Universităţii Financiar Bancare în 2015.
 
Anterior intrării în administraţia centrală, Bugheanu a activat timp de zece ani în cadrul companiei Rotary Construcţii. În această perioadă, a coordonat activitatea financiară a companiei, având responsabilităţi cheie în planificarea bugetară, analiza financiară şi gestionarea relaţiei cu instituţiile bancare.
 
Care sunt mecanismele de control
 
Conform deciziei publicate în Monitorul Oficial, Ministerul Energiei, în calitate de minister în al cărui domeniu de competenţă activează Lukoil, poate solicita Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să verifice aspecte care ţin de conformitatea declaraţiilor şi activităţii beneficiarului, prin efectuarea de activităţi specifice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, Ministerul Energiei încheie protocoale de colaborare cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi alte autorităţi/instituţii publice, în scopul accesării de informaţii necesare şi utile supraveghetorului pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.
 
Hotărârea a fost contrasemnată de viceprim-ministrul Marian Neacşu, ministrul Energiei Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Afacerilor Externe Oana-Silvia Ţoiu şi ministrul Finanţelor Alexandru Nazare.

Petrişor Peiu (AUR): Creşterea preţurilor la energie, a TVA-ului şi a accizelor a sufocat producţia şi consumul. Rezultatul: recesiune, inflaţie record şi o economie pusă la pământ

JO 2026: Cele aproape 10.000 de prezervative distribuite în satele olimpice, epuizate în trei zile