Guvernul a simplificat procedura de intabulare şi de înscriere în cartea funciară pentru investiţiile în infrastructura de transport de interes naţional şi a celei de metrou gestionată de Metrorex

Guvernul a simplificat, miercuri, procedura de intabulare şi de înscriere în cartea funciară pentru investiţiile în infrastructura de transport de interes naţional şi a celei de metrou gestionată de Metrorex, decizie luată pentru scurtarea termenelor de finalizare a investiţiilor, multe dintre acestea fiind incluse în PNRR. De asemenea, au fost aprobate două investiţii. Autostrada Timişoara – Moraviţa, cu o lungime de aproape 73 de kilometri şi Magistrala 4 a metroului bucureştean, care va fi modernizată prin integrarea sistemului de control acces cu celelalte magistrale.

”Un set de acte normative continuă linia de susţinere a investiţiilor. Printr-o Ordonanţă de urgenţă, se simplifică procedura de intabulare şi de înscriere în cartea funciară pentru investiţiile în infrastructura de transport de interes naţional şi a celei de metrou gestionată de  Metrorex”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, după şedinţă.  

”Această modificare duce la scurtarea termenelor de finalizare a investiţiilor, multe dintre acestea fiind incluse în PNRR”, a arătat el. 

O altă Ordonanţă adoptată miercuri aduce clarificări cu privire la lucrările de întreţinere, reparaţie, construire a infrastructurii feroviare.

”Scopul aplicării acestora este îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie pe calea ferată şi creşterea mobilităţii durabile, pas important pentru reducerea emisiilor poluante”, a explicat Mihai Constantin .

”De asemenea, au fost aprobate două investiţii. Autostrada Timişoara – Moraviţa, cu o lungime de aproape 73 de kilometri, va fi încă un factor de dezvoltare a acestei regiuni care beneficiază de investiţii. Cu o valoare de peste 14,5 miliarde de lei, aceast proiect va fi finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat”, a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului, el arătând că termenul de execuţie al lucrărilor este de 4 ani.

”În Bucureşti, Magistrala 4 a metroului bucureştean va fi modernizată prin integrarea sistemului de control acces cu celelalte magistrale. Este vorba despre Racordul Nicolae Grigorescu – Anghel Saligny şi Racord 2 – Gara de Nord 2 – Străuleşti. Staţiile de metrou de pe această Magistrală vor fi dotate cu noi porţi de control acces, echipamente pentru validarea titlurilor de călătorie, automate de vânzare cartele, automate de vânzare cartele”, a explicat Constantin.

El a precizat că astfel, la nivelul întregii reţele de metrou va fi folosită aceeaşi tehnologie, fapt ce va genera o mai bună  exploatare atât din punct de vedere tehnic, cât şi al costurilor de utilizare.

”Acest proiect estimat la 163 de milioane de lei, finanţat de la bugetul de stat, cu o durată de execuţie de 7 luni”, a completat Constantin.

 

Guvernul a decis înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate, rezultată din fuziunea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate

Belgianul Mehdi Lehaire a semnat cu Corvinul Hunedoara