„Canada va sprijini şi proteja lucrătorii oricare ar fi decizia iraţională luată la sud de graniţă”, a declarat ministrul canadian al muncii, Steven MacKinnon, într-o conferinţă de presă.
„Dacă doriţi să ştiţi ce vom face, uitaţi-vă la modul în care am ajutat oamenii în timpul Covid”, a adăugat deputatul Randy Boissonnault alături de ministru.
Potrivit presei canadiene, acest plan ar putea reprezenta câteva miliarde de dolari canadieni.
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că, începând cu 1 februarie, doreşte să impună taxe vamale de 25% asupra produselor din Canada şi Mexic, protejate teoretic de un acord de liber schimb.
O măsură care ar afecta grav economia canadiană, al cărei partener principal este Statele Unite, şi unde aproape două milioane de lucrători depind de exporturile spre acest vecin bogat.
Dar Canada şi Mexicul nu vor fi vizate dacă decid „să acţioneze” pentru a limita traficul de fentanil şi migranţi intrând în Statele Unite, a asigurat miercuri potenţialul viitor secretar la Comerţ, Howard Lutnick. „Dacă fac asta, nu vor exista taxe vamale”, a subliniat el.
Ministrul canadian al securităţii publice, David McGuinty, merge joi la Washington pentru a prezenta detaliile unui plan canadian de 1,3 miliarde de dolari (865 de milioane de euro) pentru consolidarea securităţii la frontiera dintre Canada şi SUA.
El a explicat într-o conferinţă de presă că este „cea mai importantă investiţie la frontieră din istoria Canadei”. Şi a mai afirmat că doar 1% dintre imigranţii ilegali şi fentanilul care intră în Statele Unite provin din Canada.