Printre structurile vizate se află și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), responsabilă de administrarea imobilelor de protocol și a altor bunuri de stat.
Instituțiilor li se cere să transmită, până la 19 august 2025, rapoarte detaliate care să includă situația juridică a sediilor și costurile aferente, structura organizatorică, date despre personal (inclusiv beneficiari de pensii speciale), indicatorii de performanță, cheltuielile bugetare pe 2025, măsurile de digitalizare implementate, investițiile aflate în derulare și propuneri concrete de reformă structurală. Documentele vor sta la baza întâlnirilor programate între 20 și 22 august, urmate de formularea concluziilor și adoptarea actelor normative în perioada 27 august – 15 septembrie.
Demersul vizează reducerea cheltuielilor de funcționare, fără afectarea obiectivelor instituțiilor, precum și creșterea eficienței și transparenței administrative. O solicitare de acest tip a fost transmisă, separat, și de Secretariatul General al Guvernului către instituțiile aflate în subordinea sa.
Pe lista Cancelariei Prim-Ministrului figurează, pe lângă RAAPPS, și structuri precum Corpul de Control al Prim-Ministrului, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, Agenția Națională Antidoping, Directoratul Național de Securitate Cibernetică sau Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Guvernul își propune, astfel, să adopte până la jumătatea lunii septembrie un pachet legislativ care să pună în aplicare reorganizările și reducerile de personal și cheltuieli rezultate din aceste analize.
Adresă reducere cheltuieli – Cancelaria Prim-Ministrului by florinpuscas