Guvernul Ilie Bolojan a primit votul de învestitură al Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă / Ilie Bolojan: Vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot şi să îi respectăm pe români

#image_title

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă. Membrii Executivului urmează să depună jurământul, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni.”Vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot, să fim în serviciul ţării noastre şi să îi respectăm pe români”, a spus premierul Ilie Bolojan, în plen, după vot.

Silvia Claudia Mihalcea, deputat PSD şi secretar al camerei Deputaţilor, a anunţat rezultatul votului, în plen. Astfel, din 310 de voturi valabil exprimate, 301 au fost pentru acordarea încrederii guvernului şi 9 voturi împotrivă. 

Potrivit prevederilor articolului 103 al. 3 din Constituţia României Republicată, Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, a mai spus Mihalcea. 

 

”Din această seară, după depunerea jurământului, aşa cum v-am spus, vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot, să fim în serviciul ţării noastre şi să îi respectăm pe români. Doamne ajută!”, a spus premierul Ilie Bolojan, după vot. 

Parlamentarii AUR au părăsit sala de plen şi nu au participat la votul de învestitură a Guvernului Ilie Bolojan / George Simion a recitat din Mihai Eminescu

„Schimbarea regimului” este singura soluţie în Iran, afirmă fiul şahului. Aflat în exil, el se oferă să-i ia locul lui Khamenei şi să pună bazele unei tranziţii