Guvernul a adoptat astăzi o nouă măsură menită să protejeze întreprinderile mici şi mijlocii de introducerea unor obligaţii administrative sau fiscale suplimentare, anunţă ministrul Economiei, Radu Miruţă. El precizează că iniţiativa a fost elaborată împreună cu echipa ministerului şi a fost aprobată în şedinţa de guvern din această săptămână. Potrivit măsurii, orice propunere de modificare legislativă cu impact asupra mediului de afaceri va trebui să treacă de acum înainte printr-un test obligatoriu.
Potrivit ministrului, orice propunere de modificare legislativă cu impact asupra mediului de afaceri va trebui să treacă de acum înainte printr-un test obligatoriu. Scopul acestui test este de a verifica dacă schimbările propuse nu introduc, direct sau indirect, noi sarcini pentru IMM-uri.
”Iniţiatorii proiectelor de acte normative vor primi aviz de la Ministerul Economiei, instituţie responsabilă să se asigure că antreprenorii nu sunt afectaţi de poveri administrative sau fiscale nejustificate”, arată ministrul. Miruţă a subliniat că, în trecut, unele idei bune au fost aplicate în detrimentul mediului de afaceri, prin impunerea unor obligaţii suplimentare.
„Asta are acum un filtru. Cineva, instituţional, duce o grijă ca asta să nu se mai întâmple”, a transmis ministrul Economiei, subliniind că măsura reprezintă un pas important pentru susţinerea antreprenorilor cinstiţi din România.


