Guvernul Iordaniei a demisionat în bloc. Regele Abdullah al II-lea și-a numit șeful de cabinet ca nou prim-ministru

<div class=""

Hassan a fost anterior director al Biroului Regelui, vicepremier și ministru de stat pentru afaceri economice şi ministru al planificării și cooperării internaționale. Educat la Harvard, Jaafar Hassan, un tehnocrat respectat, se va confrunta cu provocarea de atenuare a impactului războiului din Gaza asupra economiei regatului, puternic afectată de scăderea investițiilor și a turismului.

În virtutea Constituţiei iordaniene, guvernul îşi prezintă demisia după alegerile legislative, dar regele, nu parlamentul, este cel care numeşte prim-ministrul.

”Regele Abdullah l-a însărcinat pe Jaafar Hassan cu formarea unui nou guvern”, a indicat Palatul regal de la Amman într-un comunicat.

Hassan (56 de ani) îl înlocuieşte pe Bisher Khasawneh, care a condus guvernul începând din octombrie 2020 şi care şi-a înaintat demisia.

Jaafar Hassan a ocupat în trecut funcţia de ministru al planificării.

În alegerile legislative desfăşurate marţi, Frontul Acţiunii Islamice (FAI), aripa politică a Fraţilor Musulmani şi principalul partid de opoziţie din Iordania, s-a plasat pe prima poziţie, într-un scrutin marcat de o participare slabă a electoratului, pe fondul crizei economice şi al instabilităţii regionale sporite de războiul din Gaza.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Guvernul Iordaniei a demisionat în bloc. Regele Abdullah al II-lea și-a numit șeful de cabinet ca nou prim-ministru

Subsolul unui restaurant din Eforie Nord, inundat după o ploaie puternică / Apă ajunge la un metru / Străzi inundate din Constanţa / Mai multe localităţi au fost sub cod galben de ploi