Guvernul israelian demite procurorul general, Curtea Supremă suspendă decizia

Știri de azi | Guvernul israelian demite procurorul general, Curtea Supremă suspendă decizia - Știri de azi |
#image_title

Guvernul israelian a votat luni în unanimitate în favoarea demiterii procurorului general Gali Baharav-Miara, critic virulent al premierului Benjamin Netanyahu, dar această decizie a fost imediat suspendată de Curtea Supremă în urma unor recursuri, relatează AFP.

Ministrul justiţiei, Yariv Levin, a anunţat decizia cabinetului, votată în aceeaşi zi în cadrul unui consiliu de miniştri, şi i-a adresat o scrisoare lui Gali Baharav-Miara, avertizând-o că „nu trebuie să încerce să se impună în faţa unui guvern care nu are încredere în ea şi care nu poate colabora eficient cu ea”.

Imediat după decizia cabinetului de a o demite pe Galo Baharav-Miara, partidul de opoziţie Yesh Atid şi mai multe ONG-uri au depus recursuri de urgenţă la Curtea Supremă pentru a opri aplicarea acestei hotărâri a guvernului.

Ca răspuns, Curtea Supremă a emis o ordonanţă de suspendare a deciziei, împiedicând guvernul să numească un înlocuitor.

Recursurile vor fi examinate în termen de 30 de zile, a precizat Curtea.

Gali Baharav-Miara se află în conflict cu guvernul, contestând legalitatea anumitor decizii luate de Benjamin Netanyahu, în special încercarea sa, în luna mai a anului trecut, de a-l demite pe şeful Shin Bet (serviciul de securitate internă), Ronen Bar.

Procurorul general al statului, care este şi consilierul juridic al guvernului, a interzis demiterea lui Bar, argumentând că există o situaţie de „conflict de interese”. În cauză este o anchetă a Shin Bet, condusă de Ronen Bar, care vizează persoane apropiate lui Benyamin Netanyahu, suspectate că ar fi primit mită din Qatar. 

 

Știri de azi | Situație gravă în energie și suspiciuni de sabotaj rusesc: România scoate țiței din rezervele de urgență; sute de mii de tone de combustibil contaminat (SURSE) - Știri de azi |

Situație gravă în energie și suspiciuni de sabotaj rusesc: România scoate țiței din rezervele de urgență; sute de mii de tone de combustibil contaminat (SURSE)

Știri de azi | Trump răspunde indirect Moscovei şi anunţă că va majora „substanţial” tarifele la produsele din India, din cauza achiziţiilor de petrol făcute din Rusia: „Nu le pasă câţi oameni sunt ucişi în Ucraina de maşina de război rusă” - Știri de azi |

Trump răspunde indirect Moscovei şi anunţă că va majora „substanţial” tarifele la produsele din India, din cauza achiziţiilor de petrol făcute din Rusia: „Nu le pasă câţi oameni sunt ucişi în Ucraina de maşina de război rusă”